La Galeria Orizont, patru tineri artişti, pictoriţele Petronela Berlea şi Mirela Iordache şi sculptorii Simona Antoniu şi Irinel Moldoveanu, propun patru tipuri de reflecţie asupra trupului, în expoziţia intitulată “Percepţii tranzitive asupra corpului”.
O etalare interesantă, pe de o parte prin viziunea hiperrealistă a pictoriţelor faţă de cea metaforică din sculpturi, pe de altă parte, cel puţin în cazul Mirelei Iodache, prin abordarea figurativului după o perioadă, destul de îndelungată, de frecventare a artei abstracte.
Cu o atenţie specială acordată anatomiei, chiar dacă figurările sunt secvenţiale, Mirela Iordache surprinde, în imagini cvasi-fotografice la prima vedere, fragmente ale trupului, gesturi suspendate, încremenite într-un studiu al propriei persoane. Aşa cum mărturiseşte şi titlul mai multor lucrări, este un demers narcisist, lipsit însă de idealizarea pe care termenul ar putea-o presupune. Picturile ei sunt un fel de autoportrete fragmentare, fiecare dintre ele devenind un comentariu asupra trecerii timpului, asupra unei stări de spirit, cu atât mai relevant cu cât, de cele mai multe ori, personajul este văzut din spate. Gestul calm sau apăsat al strângerii părului, al mâinilor mângâind sau dând formă acestuia, ca în “Moment de tăcere” sau “Fragment din culise”, forma rotunjită a umerilor, studierea gestului mâinii din “Contrast”, plantele puternice ale picioarelor din “Pământ” sau aşezarea acestora în poziţia yoga din “Au-Ra” sunt tot atâtea răspunsuri la întrebări privind evoluţia persoanei, a situării ei în lume, a sentimentelor care o animă. Unele dintre ele devoalate, ca în “Furia galbenă”, singura prezentare din faţă a personajului, cu faţa acoperită însă de mâini.
Timpul pare să-şi pună amprenta pe imaginile aparent fotografice ale Petronelei Berlea
Mirela Iordache realizează forme puternice, volume bine conturate, într-un desen “anatomic” exact. Gama cromatică restrânsă, surdinizată, cu treceri de multe ori subtile de la o nuanţă la alta, este menită să amplifice imaginea, concentrând atenţia asupra gestului. Interesant de urmărit dacă este o fază tranzitorie în creţia artistei sau o intrare de durată în zona figurativului.
Simona Antoniu, Gând
Tot trupul feminin se află şi în centrul lucrărilor Petronelei Berlea. Sau, mai exact spus, capacitatea lui de sugestie. Mai puţin preocupată de exactitatea anatomică, deşi n-o ignoră, artista accentuează poziţii sau elemente ale personajului, mai ales mâinile cuprinzând protector corpul într-o poziţie sugerând durerea sau închistarea. Cu elemente calofile uneori, în liniile unui seminud sau în felul în care cutele veşmântului răspund mişcării degetelor ori curba unui genunchi se regăseşte în poziţia umerilor, picturile Petronelei Berlea invită privitorul într-o lume bântuită de tulburări şi angoasă. Plasate în centrul pânzei, într-un joc al verticalelor şi diagonalelor sugerând neliniştea, personajele fragile sunt cufundate într-o mare de negru şi gri, detaşate numai prin albul valorat cu griuri ale veşmântului. Cele câteva accente de culoare mai caldă, presărate aparent aleatoriu pe suprafaţa picturii, dau impresia maculării, a distrugerii provocate poate de timp, poate de amintire.
Irinel Moldoveanu – Work in progres 1
Zona mentală se schimbă în sculpturile din expoziţie. Simona Antoniu păstrează rapelul clar la exactitatea figurării, introducând însă declarat metafora. Personajul din “Gândul”, având în loc de cap un ceas, aşezat pe scăunelul cu trei picioare, aluzie clară la trecerea timpului, vădeşte şi în poziţia personajului citate din istoria artei, transpunând în timpuri moderne Gânditorul de la Hamangia. Şi tot metafore sunt pânzele de păianjen, de dimensiuni mari, plasate din loc în loc.
Contrast 80×80 cm
Expoziţia este ritmată de “perdele” graţioase şi decorative la prima vedere, formate din minuscule personaje plate, trupuri plutind în diverse poziţii, legate între ele prin fire aproape invizibile (“Work in Progress 1” “Work in Progress 2” şi “Organism”). O multitudine de “păpuşi” din lemn, aproape de aceeaşi dimensiune, în culoarea materialului sau pictate în culori primare unele, antrenate într-o mişcare aleatorie. Creaţiile lui Irinel Moldoveanu leagă între ele trupuri ce par a nu avea nicio legătură între ele, în afara reţelei care le strânge în acelaşi loc. O metaforă a lipsei de comunicare, a arbitrarului, a unei existenţe gregare din care spiritualul a dispărut. O metaforă dublată de umor şi ironie ce fac mai percutant încă dramatismul reprezentării. Şi într-un fel, pesimiste, mai ales în relaţie cu pânzele de păianjen ce îşi aşteaptă prada, semnate de Simona Antoniu.
Formele îşi răspund în compoziţiile Petronelei Berlea
De-a lungul timpului, prezenţa corpului omenesc în artă, detaşat de un context anume, s-a dorit, de cele mai multe ori, o glorificare a acestuia. În operele acestor patru tineri artişti, el devine numai un instrument, un martor al curgerii timpului, al capcanei existenţiale care este societatea modernă, al agresiunii lumii înconjurătoare asupra feminităţii, fragilităţii, individualităţii.
Irinel Moldoveanu – Organism
Transformările graduale din picturile Mirelei Iordache, “cochilia” umană din tablourile Petronelei Berlea devin discurs despre existenţă în general, despre pericolul ce pândeşte la fiecare colţ în pânzele de păianjen, despre condamnarea la lipsa de comunicare şi la însingurarea în masă.
O viziune nu tocmai tonică asupa lumii cotidiene, cu atât mai pregnantă şi mai neliniştitoare corelată cu vârsta artiştilor. E drept, o viziune sublimată în lucrări ce rezistă din punct de vedere estetic.
