La secţia de votare de la Gara de Nord, aflată în incinta Muzeului CFR, nu se mai poate vota. Până la orele 16.00 au votat 730 de persoane, iar acum procesul electoral este oprit pentru că nu mai există liste suplimentare pe care să fie înscrişi cei care nu sunt arondaţi la această secţie.
Cei de la secţia de votare spun că au primit un număr mic de formulare, suplimentat până la 300 de formulare, care s-au dovedit însă insuficiente.
A urmat o nouă bâlbâială. „De la BEC ni s-au trimis, în loc de liste suplimentare, declaraţii pe propria răspundere”, ne-a declarat Mariana Stoian, preşedinta Secţiei de votare nr. 31, amplasată în Centrul de perfecţionare şi calificare Muzeul CFR. Din cauza nemulţumirii celor care nu îşi puteau exercita dreptul la vot, a intervenit Poliţia, care a evacuat zeci de persoane.
La aceste alegeri, Guvernul a decis, în premieră, să elimine secțiile de votare amenajate în incinta Gării de Nord pentru călătorii aflați în tranzit. Oficial, explicația a fost aceea că se urmărește eliminarea fraudelor.
Ştire în curs de actualizare