Stagiunea muzical-camerală „Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, de la Palatul Mogoşoaia, vă invită la acest început de septembrie la un eveniment special. Duminică, în Sala Scoarţelor, trei importanţi solişti ai scenei muzicale româneşti, basul Pompei Hărăşteanu, pianista Ilinca Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei, vor oferi un program cu piese de Robert Schumann şi Frederic Chopin, de la a căror naştere se împlinesc 200 de ani.
Concertul este un omagiu adus basului Pompei Hărăşteanu, care, pe 14 septembrie, va împlini 75 de ani.
Absolvent al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, cunoscutul solist a debutat în 1968 pe scena Operei din Bonn, şi doi ani mai târziu, pe cea bucureşteană. De-a lungul unei impresionante şi longevive cariere, a impresionat în peste 8.000 de spectacole de operă şi în numeroase recitaluri vocal-instrumentale.
A cântat în „Castelul lui Barbă-Albastră”, de Bartok, „Fidelio” de Beethoven, „Cneazul Igor”, de Borodin, „Lakmé”, de Delibes, „Lucia di Lammermoor” şi „Don Pasquale” de Donizetti, „Răpirea din Serai” şi „Flautul fermecat”, de Mozart, „Faust”, de Gounod, „Povestirile lui Hoffmann”, de Offenbach, „Turandot” de Puccini, „Bărbierul din Sevilla”, de Rossini, „Evgheni Oneghin”, de Ceaikovski, „Aida”, „Don Carlo”, „Ernani”, „Trubadurul”, „Rigoletto”, „Bal mascat”, „Nabucco” şi „Simon Boccanegra”, de Verdi. Printre marile reuşite se numără rolurile din repertoriul wagnerian şi din „Oedipe” de George Enescu.
Vocea sa inconfundabilă era definită de criticul Alfred Hoffman ca „un tunet catifelat”, iar Doru Popovici scria la rândul lui: „Pompei Hărăşteanu posedă o voce tulburător timbrată, egală pe toate registrele, precum «perlajul sonor» al genialului Dinu Lipatti, cu o măiestrie – unică – în ceea ce priveşte poza de glas, şi abordarea stilurilor din marile epoci creatoare. El a fost, este şi rămâne un actor cu o forţă emoţională ieşită din comun. A tălmăcit, la un înalt nivel artistic, paginile cele mai reprezentative din istoria muzicii româneşti şi universale, începând cu cele din mişcătorul «Rinascimento» şi terminând cu acelea concepute în zilele noastre, adesea de un tragism pronunţat, expresie fidelă a anxietăţii în care trăim, anxietate vecină cu «tristul neant post-expresionist»”.
Distins în concursuri internaţionale, la Budapesta, în Olanda sau la Barcelona, a primit Premiul „Cel mai bun interpret de operă” al Uniunii Criticilor şi Muzicologilor din România. A fost director al Operei Naţionale din Bucureşti şi este un profesor iubit şi respectat.
O carieră excepţională, în care a dovedit o rară capacitate de înţelegere şi exprimare în mai toate genurile, epocile, stilurile muzicii.
„Am inclus în repertoriul meu creaţii româneşti şi universale, opere, oratorii, lieduri. (…) Am cântat în aceşti ani, convins că dând glas muzicii, îmi împlinesc vocaţia, conlucrând, spiritual vorbind, cu oamenii de pe scenă, cu cei din sală, la edificarea acelei lumi mai bune şi mai frumoase, o lume ce se naşte, şi trebuie să se nască întâi în noi”, declara artistul la un moment dat.
I se alătură în concertul de la Palatal Mogoşoaia pianista de rafinată sesibilitate Ilinca Dumitrescu, cea care a concertat în aproxiativ 33 de ţări ale lumii, şi căreia mulţi compozitori, ca Mihail Jora, Paul Constantinescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, i-au dedicate lucrări, şi mai tânărul Vasile Macovei, fagotist cu un amplu repertoriu.
