Situată pe coasta franceză a Oceanului Atlantic, cea de a doua destinaţie turistică a Franţei, Charente Maritime, oferă nenumărate situri emblematice, începând cu La Rochelle, cu Saintes, Rochefort şi Royan, considerate oraşe ale artei, graţie numărului mare de monumente din primele două şi arhitecturii din anii ‘50 a ultimului. Urmează staţiunile balneare de la Royan, Fouras şi Châtelaillon şi unele dintre satele considerate cele mai frumoase ale ţării. Mai multe locuri din Charente Maritime sunt incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, printre care citadela “Saint-Martin-de-Ré”, bazilica “Saint-Eutrope” din Saintes, “Spitalul Pelerinilor” şi biserica “Saint-Pierre-de-la-Tour” din Aulnay.
La Rochelle, cetate milenară, cu bogatul său patrimoniu istoric şi urban, complex portuar de prim ordin încă din secolul al XII-lea, îşi păstrează şi astăzi renumele cu cele trei porturi specializate: pentru vasele de pescuit, comercial şi pentru vasele de agrement.
Îm muzeele acestui oraş pictat de Paul Signac şi de Jean-Baptiste Camille Corot pot fi admirate opere de Théodore Chassériau, Eugène Fromentin şi William Bouguereau sau piese retrasând istoria descoperirii şi cuceririi Lumii Noi, dar şi istoria protestantă a oraşului şi a regiunii, iar pentru iubitorii artelor decorative, cele 1.000 de flacoane de parfum semnate de mari nume ale genului, expuse la “Muzeul Flacoanelor de Parfum”, constituie un deliciu.
La Rochelle apare în literatura Franţei de numeroase ori. Aici se desfăşoară un capitol din “Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas, aici Georges Simenon îşi plasează acţiunea a numeroase romane, iar François Rabelais, în “Pantagruel”, făcea aluzie la turnurile sale din Portul Vechi.
Oraşul este personajul a numeroase cântece, de la cel popular, “Les Filles de La Rochelle”, la cel tradiţional marinăresc, ca “Les gars de La Rochelle” sau “Quand je suis parti d’La Rochelle”, la cele semnate de Alain Souchon sau de Anne Sylvestre şi la cele cântate de Sylvie Vartan, “Novembre à La Rochelle” sau Jacques Dutronc, “J’aime les filles”, pentru a aminti numai câteva.
În La Rochelle, care a dat numele său unui film semnat de Léonce Perret în 1912, oferindu-şi apoi decorul pentru nenumărate pelicule, printre care şi “Indiana Jones şi aventurierii arcei pierdute” al lui Steven Spielberg, are loc, la începutul lui septembrie, “Le Grand Pavois”, marele Salon nautic internaţional.
Veliere, surf şi mimoze
Podul care leagă insula de continent
Ajuns în La Rochelle, turistul merită să străbată drumul până la Insula Re. Adevărată bijuterie a Coastei Atlanticului, aceasta este locul ideal pentru vacanţele liniştite. Situată la 30 de minute de La Rochelle, insula îşi aşteaptă turiştii fie pe mare, acostând în porturile La Flotte sau Saint-Martin, ale căror fortificaţii Vauban sunt clasate în Patrimoniul UNESCO, fie pe podul Re, lung de 3 kilometri, inaugurat în 1988. Forma de clopot a acestuia din partea centrală, la o înălţime de 30 de metri, a fost impusă de Marina naţională pentru a permite trecerea navelor de război, iar virajul pe care îl prezintă pe toată lungimea lui s-a datorat nevoii de a ocoli porţiunile deosebit de adânci ale apei, între La Pallice şi Sablanceaux.
Cu un relief plat, cu peste 100 de kilometri de piste de bicicletă, cu fascinante saline amenajate de locuitori, ea face parte dintre insulele cele mai sălbatice şi mai secrete.
Aparţinând arhipelagului Charentei, Re este a patra insulă ca mărime a Franţei, după Corsica, Oléron şi Belle-île. Supranumită şi “Insula Albă”, pentru culoarea tradiţională a caselor, lungă de 26 de kilometri şi cu o lăţime între 70 de metri şi 5 kilometri, se află la numai doi kilometri de continent.
Re are cinci comune, împărţite în două cantoane, “Ars-en Re”, în partea de nord-vest, şi “Saint-Martin-de-Ré”, în partea de sud-est a insulei. Locul cel mai populat şi cu istoria cea mai bogată este Saint-Martin-de-Ré. Micile cătune din trecut formează acum sate, deşi mai există încă aşezări izolate, cum ar fi Le Martray, în comuna Ars-en-Ré sau La Noue şi Les Grenettes, în comuna Sainte-Marie-de-Ré.
Străzile năpădite de nalbă din Insula Albă
Clima insulei este blândă, datorită apropierii de Gulf Stream. Este cea mai însorită zonă a Franţei, după Midi şi Corsica. De altfel, un alt supranume al al ei este “Midi atlantique”, graţie faunei şi florei locale. Aici se pot găsi mimoze în februarie.
În nordul insulei se află rezervaţia naturală Lilleau-des-Niges, cu mii de păsări migratoare, dar şi cu bâtlani şi egrete. La o depărtare de numai câţiva kilometri, pădurile de la Trousse-Chemise, Lizay, Combe-à-L’eau şi Bois Henri IV adăpostesc o floră caracteristică sudului mediteranean, cu margarete şi gura-leului, iar în jurul salinelor pot fi descoperite lavanda şi muştarul negru.
Rezervaţia din nordul insulei, între Ars-en-Ré şi Loix, numără cam 300 de specii de păsări. Lumina, când blândă, când vie, este încântătoare.
Plaje, porturi, pini şi oceanul sunt elementele principale ale decorului.
Veliere, surf, kitesurfing îi aşteaptă pe cei dornici de navigaţie sau de sporturi periculoase, în timp ce iubitorii de natură se pot bucura de salinele şi pădurile de pini maritimi, printre care şi cea de la Trousse-Chemise, cântată de Charles Aznavour.
De la vikingi la “Ziua cea mai lungă”
Vase ancorate la Saint Martin de Re
Legendele atribuie formarea insulei unui cutremur teribil, care ar fi înghiţit o cetate romană, numită “Antiohia”, din care au supraviţuit numai insulele Ré şi Oléron. Locuitorii susţin că ruinele cetăţii antice se pot vedea când este vreme frumoasă. Deşi este numai o legendă, în 1809, când un vas a eşuat la Chanchardon, căpitanul lui a declarat că a văzut “dalele de calcar albe care i s-au părut resturile unei construcţii romane”. Mai mult, geograful Élisée Reclus, în faimoasa sa “Geografie Universală”, a situat oraşul Antiohia pe înălţimea Chanchardon. Dar, după un dicton din Re, “Când Antiohia va reapărea, Re va dispărea”.
S-au descoperit urme ale prezenţei umane încă din protoistorie, dar insula a rămas aproape nepopulată multă vreme, inclusiv în epoca galo-romană. Un geograf, cunoscut sub numele de Anonimul din Ravenna, este primul care a menţionat insula Re sub denumirea latină Ratis, în secolul al VII-lea, în cosmografia sa. Se crede că insula făcea parte din ţinutul tribului gal Lémovices, iar unii istorici consideră că, în Antichitate, ea a fost legată de continent, pentru că, deşi există vestigii ale ocupaţiei romane, în niciun document nu este amintită ca insulă. Astronomul, matematicianul şi geograful egiptean Ptolemeu vorbeşte de un promontoriu, şi nu de o insulă.
Istoria locului a fost destul de agitată. În 848, Re a fost jefuită de vikingi.
La începutul Evului Mediu începe aici exploatarea sării. Se construiesc biserici parohiale, iar în secolul al XII-lea este ridicată abaţia cisterciană “Notre-Dame-de-Ré”, fondată de familia De Mauléon, seniorii din La Flotte. În veacul următor, Re îl susţine pe Henric al III-lea al Angliei, în conflictul anglo-francez. Acesta construieşte aici o fortăreaţă, după care insula este cedată lui Ludovic al IX-lea al Franţei. La începutul secolului al XVII-lea, după ce fiusese ocupată de protestanţii conduşi de Soubise, Ducele de Guise o recucereşte cu jutorul flotei olandeze şi engleze şi construieşte, la La Flotte, fortul La Prée. În acelaşi veac, în timpul războaielor religioase care au dus la asediul cetăţii La Rochelle de către Ludovic al XIII-lea şi cardinalul Richelieu, atât de romantic descris de Edmond Rostand în “Cyrano de Bergerac”, Re este invadată de Ducele de Buckingham. Englezii sunt însă învinşi. În 1661, Philippe Mancini, Duce de Nevers, a devenit guvernatorul insulei, iar 20 de ani mai târziu, Mareşalul Franţei şi cel mai important inginer militar al vremii sale, Sébastien Le Prestre, Marchiz de Vauban, revizitează cele trei redute ale insulei, Les Portes-en-Ré, Le Martray (Ars-en-Ré) şi Rivedoux-Plage, şi începe fortificarea oraşului Saint Martin prin reconstruirea citadelei care fusese dărâmată în acelaşi timp cu fortificaţiile de la La Rochelles.
Piaţa de artizanat
Şi rivalităţile militare au continuat. La jumătea secolului al XIX-lea este construit Farul Baleines, în extremitatea vestică a teritoriului, care a rămas unul dintre monumentele notabile ale insulei. Din 1873, citadela Saint-Martin-de-Ré este o etapă a drumului condamnaţilor la ocnă, mai ales al celor care trebuiau să ajungă în Noua Caledonie şi, mai târziu, în Guyana.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Re a fost un punct important împotriva atacurilor germane asupra localităţilor La Rochelle şi La Pallice, până la invadarea din 1940. Unele scene din filmul “Ziua cea mai lungă” au fost, de altfel, filmate, în 1961, la Rivedoux-Plage şi la Conche des Baleines aux Portes.
Insula Re are mai multe monumente notabile. Cel mai apreciat de turişti este Farul Baleines, ce poate fi văzut de la o distanţă de 39 de kilometri. Un altul, mai vechi şi mai scund, a fost contruit în epoca Vauban, în 1682. Incintei de la Saint-Martin-de-Ré, cu cele două porţi ale sale, cu citadela construită pentru a se apăra de englezi, cu spitalul, numeroasele corpuri de gardă şi o pulberărie, li se adaugă fortul La Prée, de la La Flotte, şi două redute la Rivedoux-Plage şi la Martray.
Locuri patriarhale şi bucătării rustice
La Saint-Martin, reşedinţa “Clerjotte”, construită în secolul al XV-lea, unul dintre cele mai remarcabile exemple de arhitectură civilă, adăposteşte azi Muzeul “Ernest Cognacq”. Muzeul “Maison du Platin”, din La Flotte, spune povestea insulei prin expoziţii tematice, cum ar fi machete de nave, reconstituiri de monumente, costume specifice.
Printre monumentele religioase pot fi citate “Biserica Saint-Étienne”, de la Ars-en-Ré, cu un turn ce servea drept punct de orientare pescarilor, în secolul al XV-lea, dar şi “Saint-Martin”, din aceeaşi localitate, în stil neogotic. Puternic afectată în timpul războaielor religioase, ea a fost parţial reconstruită. Biserica “Sainte-Marie” şi-a păstrat turnul din secolul al XV-lea, iar la La Flotte se află majestuoasele ruine ale abaţiei cisterterciene “Notre-Dame-de-Ré”.
Dulceţuri, prăjituri cu migdale şi măgari cu pantaloni
Măgarii în pantaloni
Insulă a contrastelor, cu alternanţa de dune şi mici plaje, Re este o oază de armonie, cu micii săi producători şi cu artizanii ei. Ritmul străzilor serpentinate, mărginite de case albe şi curţi înconjurate de ziduri înalte, năpădite de florile de nalbă, este dat de pieţe, de magazine, de hoteluri şi de restaurante, în care localnicii se întrec să-şi vândă produsele bio şi scoicile de cultură, brânza de capră, mierea, dulceţurile, ciocolata şi prăjiturele uscate cu migdale şi nucă sau cu lămâie, portoclă şi nucă de cocos pregătite după reţete tradiţionale, ce fac faima locului. Iar în magazinul lui Lydie Colin se găsesc în jur de 70 de feluri de dulceaţă, fabricată de ea în cantităţi mici, unele unice, cum ar fi “Françoise”, dintr-un amestec de caise, pepene şi zmeură, sau “Trandafirul de primăvară”, din mere, cireşe şi petale de trandafir. Dar şi fragile sau fructele de pădure, alături de nectarine, piersici şi pere din livezile de la Rivedoux abundă în vitrinele magazinelor sau pe tarabe.
La piaţa din La Flotte, sub arcadele medievale, sunt etalate buchete rafinate de flori proaspete, în care predomină albăstrelele, astroemeria şi trandafirii.
În Insula Re, măslinii, arborii zeilor, sunt sursa unei mici industrii. Legenda spune că atunci când soldaţii Ducelui de Buckingham au atacat oraşul Loix, ei au traversat un câmp plin de măslini.
Una dintre numeroasele pieţe bio ale insulei
Una dintre curiozităţile insulei, care face deliciul copiilor, sunt măgarii cu pantaloni. Animalele erau îmbrăcate nu pentru distracţie, ci pentru a fi protejate de insecte. Dar, în 1998, Regis Leau a preluat un mic manej pentru plăcerea celor mici. Este o specie de măgari importaţi din Poitou, pe cale de dispariţie. Nu mai există decât 300 de animale.
Un atelier tradiţional de făcut săpun vinde în propriul magazin produsele realizate numai cu ingrediente locale. Se găsesc săpunuri cu lapte de măgăriţă, cu miere, apreciate pentru calităţile lor calmante, cu petale de nalbă sau cu ulei de măsline, în forme speciale, comandate după fantezia patroanei.
Locuitorii cultivă stridii, în spaţii special amenajate în mare, vestite pe continent, unde au ajuns în cantităţi din ce în ce mai mari odată cu deschiderea podului ce leagă Re de continent. În timpul refluxului, se pot vedea bancurile de stridii.
Din aprilie până în septembrie, la “Villa Clarisse”, o clădire din secolul al XVIII-lea, decorată acum în stil modernist, turiştii se pot bucura întreaga zi de piscină, de la micul dejun până seara, degustând în acelaşi timp specialităţile culinare ale insulei. Iar pentru gourmets, există restaurantul “Motanul încălţat”, care a împlinit anul trecut 90 de ani.
Turismul insulei se adresează mai puţin tinerilor, deşi se pot practica numeroase sporturi, mai ales nautice. Sunt favorizate surful, windsurful şi kitesurful, pentru că poziţia geografică a insulei asigură de-a lungul întregului an valuri şi vânt prielnice. Există numai 3 discoteci şi câteva baruri, plasate mai ales în centrul insulei. Profesioniştii turismului din zonă încurajează tendinţa, spunând că vizitatorii mai în vârstă şi familiile consumă mai mult decât tinerii.
Yaht Cluburile din La Flotte organizează regate pentru veliere, iar baze nautice se găsesc şi la Rivedoux-Plage, La Couarde, Ars sau Les Portes. Toate satele au terenuri de tenis, de petanque, săli de gimnastică, de dans.
Magazinele de artizanat sunt dovada unei diversităţi de meşteşuguri, de la pictura pe mătase la sticlărie, bijuterii, tapiserie, mobilier vechi, restaurat, şi contemporan.
Totul învăluit în aerul încă patriarhal, în pofida numărului notabil de hoteluri şi restaurante elegante.
