Zilele acestea, Baletul Naţional din Cuba se află din nou în Europa, la Paris, cu “Giselle”, spectacol prezentat recent şi în Mexic.
Una dintre cele mai cunoscute creaţii din istoria baletului, “Giselle”, pe muzica lui Adolphe Adam, reprezintă chintesenţa baletului romantic, atât prin virtuozitatea tehnică, cât şi prin misterul şi melancolia sa.
Aşa cum scrie criticul Ariane Bavelier, “În Cuba, în dans totul pleacă de la Alicia Alonso. Datorită ei ţara are câte o şcoală de dans în fiecare sat şi o companie internaţională. Balerina cubaneză, oarbă încă din tinereţe (…) a putut dansa mult timp, în pofida cecităţii, graţie unei pedagogii a dansului centrată pe sentimentul interior al mişcării, elaborate împreună cu soţul său, Fernando Alonso. Şi el a ştiut să inventeze un «clasic muy caliente», integrând temperamentul exuberant al cubanezilor. «Giselle», creat acum mai mult de 50 de ani, este emblema acestei companii”.
Giselle in interpretarea Baletului National din Cuba
Critica a apreciat claritatea coregrafiei, liniile perfecte, la milimetru, îndrăznelile tehnice, capacitatea de caracterizare psihologică prin dans a personajelor, dar, mai ales, tehnica dansatorilor, salturile care par uneori să se oprească în plin zbor, detentele excepţionale, înlănţuirile rapide urmate de gesturi delicate, graţia balerinelor, şi sentimetul lipsei de efort pe care îl provoacă spectatorilor.
Reputaţia legendarului “Balet Naţional al Cubei”, emblemă castristă a revoluţiei cubane, se datorează, în cea mai mare parte, fondatoarei Comapniei, Alicia Alonso, divina balerină a anilor 50, ale cărei mişcări de braţe şi figură expresivă fac parte din amintirile împătimiţilor de balet.
Regia producţiei cubaneze urmează coregrafia originală, semnată de Jean Coralli şi Jules Perrot, de la înclinările capului, la poziţia braţelor sau unduirile corpului. Alicia Alonso a devenit însă, în ultimul timp, o figură controversată.
Recent, a apărut volumul “La Ballerine et El Comandante”, de Isis Wirth, o istorie secretă a trupei “Baletului Naţional din Cuba”, apariţie ce aproape a coincis cu momentul în care şapte dansatori s-au decis să rămână în Mexic, după un turneu, menit să celebreze cea de a 65-a aniversare a Companiei şi 70 de ani de la debutul Aliciei Alonso. Şase dintre ei au trecut apoi granţa în Statele Unite. Pentru a nu aduce prejudicii trupei, cei şapte au aşteptat până la terminarea turneului cu “Giselle”.
Dacă solişti ca Alihaydée Carreno, etoile în Republica Dominicană, Lorna et Lorena Feijoo, considerate etoiles la Boston şi San Francisco sau Xiomara Reyes, étoile la New York, ori excepţionala Loipa Araujo, ajunsă director adjunct al “English National Ballet” pleacă din ţară cu contracte în străinătae şi aprobarea guvernului, dansatorii corpului de balet nu se bucură de acest privilegiu.
Protestele împoriva nonagenarei Alicia Alonso s-au multiplicat. Balerina cubaneză, declarată etoile la New York şi adulată în întreaga lume, cea descrisă de Antony Tudor ca “o furie din tragedia antică”, s-a luptat mult timp, ajutată de soţul său, Fernando, pentru a fonda o trupă de balet în ţara ei natală. Fidel Castro i-a oferit această posibilitate, ca pe o vitrină a revoluţiei. Dar, la 93 de ani, considerându-se şi acum cea mai bună dansatoare din lume, “Ea aplică regulile unui regim totalitar: nu permite nimănui să se ridice deasupra mediei. Vai de dansatorul care începe să fie prea bun sau prea iubit de public sau de presă: nu-l mai distribuie, îi interzice accesul la rolurile importante”, povesteşte Isis Wirth, odinioară libretist de balet, astăzi exilată în Elveţia.
În cartea sa descrie compromisurile, momentele de geniu şi ravagiile provocate de megalomania Aliciei Alonso.
În tmp ce în străinătate iubitorii baletului se întreabă dacă acesta va supravieţui căderii guvernului castrist, în Cuba, Carlos Acosta se luptă pentru a o înlocui pe Alicia Alonso. El a intrat în anurajul lui Raul Castro, reuşind să aducă în ţară, în 2009, “Royal Ballet”, prima trupă străină ce a evoluat la Havana după 1980. Ca răspuns, Alicia Alonso a adus, în anul următor, “American Ballet Theatre”.
“În 2011, Acosta a primit aprobarea de a crea o trupă. Alicia a avertizat că dansatorii angajaţi acolo vor avea pentru totdeauna închise porţile «Baletului Naţional». În 2012, când Carlos Acosta a anunţat că Norman Foster va desena localurile viitoarei sale Şcoli de Balet, modificându-le pe cele semnate de Vittorio Garatti, Alicia a intervenit pentru a împiedica aceasă construcţie”, scrie Isis Wirth.
Motivele exilării balerinilor cubanezi sunt de aceeaşi natură. “Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am născut într-o ţară care are una dintre cele mai bune şcoli de dans din lume”, afirma unul dintre ei, citat de presa franceză, iar un altul adăuga: “Mulţumesc sincer Companiei pentru tot ce mi-a oferit, dar a venit momentul să trec la altceva”.
“Numărul artiştilor proveniţi din lumea dansului cubanez depăşeşte 180 şi continuă să crească. Dacă adăugăm profesionişti ai aceluiaşi sector, coregrafi, decoratori, tehnicieni, el depăşeşte 300”, afirma o fostă dansatoare cubaneză, devenită maestru de balet la Atlanta.
Spectacolul cu “Giselle”, urmează altor două prezenţe ale dansului cubanez în Europa în acest an.
“În numele dansului, cubanezii sunt în stare de toate nebuniile”, scria Ariane Bavelier despre “Ballets Revolucion”, un spectacol cu totul diferit de cele ale Alicei Alonso, chiar dacă dansatorii sunt toţi formaţi la Şcoala Naţională de Balet de la Havana. Semnată de Roclan Gonzalez Chavez, coregrafia este o variantă exotică de “Roch the ballet”. Trupa de dansatori clasici se dezlănţuie pe hituri rock, reinterpretate “cu sos tropical”.
Ballets Revolucion
Cronicarii au apreciat această combinaţie de tehnică clasică, hip hop şi figuri de jazz, dar şi “punerea în valoare a cambrurilor, forţei şi simţului ritmului inerente sângelui fierbinte al Caraibelor”. Şi nu în ultimul rând, entuziasmul dansatorilor care trece rampa, contaminând spectatorii.
Soy de Cuba
Celălalt spectacol, intitulat simplu “Soy de Cuba”, ale cărui regie, coregrafie şi muzică sunt semnate de Rembert Egues, se remarcă prin modernitate. 24 de dansatori reuşesc, la rândul lor, să supună tehnica clasică unei senzualităţi deborante. De-a lungul tablourilor, ei oferă o relectură a diferiteor stiluri ale muzicii cubaneze, cha-cha-cha, mambo, jazz afro-cubain, rumba, salsa şi reggaeton, prin intermediul unor figuri inventive, de mare virtuozitate. Exotismul şi energia sunt subliniate de inserturile video, concepute ca elemente de decor, ce se succed într-un flux de imagini colorate. Muzica este interpretată de trei cântăreţi şi cinci instrumentişti.
De la “Giselle” la hip hop, baletul cubanez continuă, în pofida luptelor de culise, să încânte publicul din toată lumea.
