Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a mai adăugat că fiecare instituţie de stat va lua măsuri pentru a se ajunge la această cifră. "Nu comentez deocamdată disponibilizările de posturi. Există un program de circa 100.000, fiecare instituţie va aplica acest program. Grija mea cea mare în acest moment este de a găsi soluţii pentru crearea de locuri de muncă", a declarat Vlădescu.
Un act normativ, propus spre dezbatere de Ministerul Administraţiei şi Internelor, arată că aproape 9.000 de angajaţi din primăriile comunelor, peste 2.000 din administraţia locală a oraşelor şi aproape 5.000 de angajaţi din structurile administrative municipale vor rămâne fără loc de muncă.
Preşedintele Alianţei Bugetarilor SedLex, Vasile Marica susţine că sunt vizaţi pentru reducerea posturilor cei aflaţi la vârsta de pensionare, cei sancţionaţi şi posturile vacante.
Vezi mai mult pe: Realitatea.Net