Fondul Monetar Internaţional a amânat termenul privind eliminarea arieratelor statului până la finalul acordului, în aprilie 2011, programul prevăzut iniţial fiind sfârşitul acestui an.România va trebui să aducă nivelul arieratelor statului la zero până la finalul programului extern cu Fondul Monetar Internaţional, până în aprilie 2011, faţă de cât era stabilit iniţial adică până la finalul lui 2010.
Creditarea sectorului privat şi-ar putea reveni în 2010
"Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca revenirea în plan pozitiv a creditării din sectorul privat să aibă loc anul acesta, sistemul bancar va avea un an foarte dificil", a spus, miercuri, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.