Decizia, care va presupune ca firma să pledeze vinovată pentru două capete de acuzare, vine în urma unei investigaţii asupra unor contracte ale BAE obţinute din ţări printre care Tanzania, Cehia, România şi Africa de Sud.
BAE va plăti 255,7 milioane de lire sterline Departamentului american de Justiţiei şi 30 de milioane de lire sterline Biroului pentru fraude la scară mare.
"Sunt foarte mulţumit de rezultatul global obţinut în colaborare cu Departamentul Justiţiei. Este o premieră şi aduce un final prgamatic unei investigaţii de durată şi amploare", a declarat Richard Alderman, director al Biroului pentru fraude la scară mare.
BAE este implicată şi într-un scandal şi privind contractul de întreţinere şi modernizare a două fregate britanice vândute României în 2003. Au existat acuzaţii că un politician român neidentificat a primit un comision secret de şase milioane de lire în legătură cu tranzacţia, scria în 2007 săptămânalul britanic The Observer.
Cinci persoane ar putea fi puse sub acuzare de Oficiul britanic anticorupţie (SFO, Serious Fraud Office), pentru dare de mită în România, Africa de Sud şi Tanzania, în scandalul BAE Systems, scria Daily Mail la 31 ianuarie. Un fost intermediar în vârstă de 56 de ani, contele austriac Alfons Mensdorff-Pouilly, a apărut în faţa magistraţilor de la Londra vineri, fiind pus sub acuzare pentru că ar fi mituit clienţi europeni ai BAE. NewsIn