Înjurăturile fără temei îmi provoacă un zâmbet. Culmea, mă şi provoacă! Nu văd de ce i-aş întoarce cuiva o mârlănie sau o nedreptate. O înţepătură ţine trei minute. Pe urmă vine timpul. Necruţător cântar de isprăvi şi de vorbe goale, burete peste flecăreli, vorbărie şi trăiri pătimaşe. Cu mulţi ani în urmă, când mă judecam cu George Constantin Păunescu (client gras al altui partid de guvernământ şi al altui preşedinte al României), mi s-a întâmplat ceva asemănător. Atunci mergeam aproape săptămânal în sălile de judecată. Toate firmele refrişatului baron politic, inclusiv rudele apropiate (copii, fraţi şi surori) şi mai îndepărtate mă dădusaeră în judecată. Îmi cereau despăgubiri, dacă nu mă înşală memoria, cam de 26 de milioane de dolari. Asta pentru că scrisesem despre grosolanele afaceri întemeiate pe bunăvoinţă politică. Astăzi, George Constantin Păunescu şi clanul (inclusiv Radu Morar) nu mai sunt de partea PSD-ului. S-au „reciclat”.
Au devenit „personaje pozitive”. Lucrează la un trust pentru preşedinte. Au trecut de partea „anticomuniştilor” lui Traian Băsescu şi furnizează servicii de propagandă. Atunci, în acel război, am participat cu G.C. Păunescu la o emisiune a lui Marius Tucă. Cred că a fost cel mai mare eşec televizat din toate apariţiile mele publice. Păunescu, vulpe căruntă şi dresată, striga mereu că am falimentat nu ştiu câte societăţi comerciale, că n-am studii economice şi că nu am habar de afaceri. Şocat de tupeu şi de agresivitate, n-am putut să-i demonstrez nimic. Nici ce-a făcut el, nici faptul că n-am falimentat nici o companie. Dimpotrivă, am adus în România mari grupuri de media de pe glob şi nici o asociere nu a avut soarta buticurilor de carton. Ele există şi astăzi, plătind salarii frumoase chiar şi celor care mă înjură cu foc.
Cam în stilul acuzelor celebrului Georgică Păunescu sună şi multe din afirmaţiile care însoţesc ştirea despre preluarea site-ului cotidianul.ro. Îmi pun în seamă tot felul de găuri, pagube şi dezastre financiare cu care nu am nici o legătură. Dimpotrivă! Iar celor care deplâng soarta minunatului ziar din perioada anterioară venirii mele le pot reproşa un singur lucru. Dacă l-au iubit atâta, de ce l-au lăsat să ajungă la 5.500-6.000 de exemplare vândute? Şi de ce se fac că nu înţeleg cifrele abracadabrante ale pagubelor din ultimii 5 ani? De ce nu l-au apărat, cumpărându-l în fiecare zi? Sau sufocând paginile cu publicitate şi anunţuri?
Sfârşitul unui ziar ţine de suişurile şi coborâşurile vieţii. Poate Cotidianul tipărit se va întoarce într-o bună zi. Cu aceiaşi cititori sau cu alţii. Deocamdată, echipa de la Casa Serafim încearcă o re-definire jurnalistică a unui spaţiu virtual în care năpădiseră deja ştirile despre Monica Columbeanu şi Ogică. Dacă încercările noastre de a produce jurnalism de calitate vor îndepărta amatorii de cancanuri, ne pare rău. În altă parte, în destule spaţii mult pitoreşti, e loc suficient pentru odihna minţii lor. În cotidianul.ro vom încerca o îmbinare a jurnalisticii clasice cu rigorile comunicării pe Internet. Dar tot pornind de la adevăr, de la bun-simţ, tot cu respect faţă de lege, tot cu trimitere la morală.
Noi nu credem că spaţiul virtual poate găzdui doar sictirul total, înjurătura şi chiţăiala. Plictisitoare, obositoare pentru cititorii de bârfe, valorile clasice sunt extrem de necesare unei societăţi încercate de drumul lung pe care se află!
