Proiectul noului statut al Partidului Social Democrat prevede, printre altele, desfiinţarea sistemului alegerilor preliminare în cadrul partidului, dar şi sporirea atribuţiilor preşedintelui social democraţilor.Conform proiectului noului statut care se aşteaptă să fie adoptat la Congresul extraordinar din 20 februarie, pentru desemnarea candidaţilor la posturile de parlamentari în legislativul naţional, de europarlamentari şi de aleşi locali nu vor mai fi organizate alegeri preliminare.
Noul statut mai prevede şi că secretarul general al partidului va prelua de la Comitetul Executiv Naţional coordonarea efectivă a campaniilor electorale ale PSD pentru alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale, precum şi participarea cetăţenilor la referendumuri.
Preşedintele partidului va prelua, totodată, de la Comitet, coordonarea directă a comisiilor înfiinţate prin hotărâri ale Congresului sau ale Consiliului Naţional, cu excepţia Comisiei Naţionale de Control Financiar şi a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală.
Comitetului i-au fost, însă, sporite atribuţiile prin faptul că i s-a acordat posibilitatea de a da sancţiuni, în baza avizului Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală.
În baza proiectului noului statut, împreună cu preşedintele ar putea fi aleşi – pe listă unică – prim-vicepreşedintele, cei 15 vicepreşedinţi precum şi cei 15 membri în BPN, propunere valabilă în cazul în care se adoptă alegerea preşedintelui partidului împreună cu echipa acestuia, pe listă unică.