Adrian Năstase acuză PDL că se implică în realegerea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al PSD.Liderul Consiliului Naţional al PSD a scris, vineri, pe blogul său că din ţară este sunat de tot mai mulţi colegi care îi spun “cât de mare este agitaţia la organizaţiile vecine, ale PDL. De exemplu, în Dâmboviţa (Florin Popescu), în Prahova (Roberta Anastase) şi în Buzău (Cezar Preda), se fac şedinţe în care li se transmite activiştilor PDL că trebuie să contribuie cu orice pot la realegerea lui Mircea Geoană. Inclusiv prin presiuni şi promisiuni de orice fel către activul PSD, către aleşii noştri locali şi către parlamentari. Orice pentru front, orice pentru victorie”.
Năstase avertizează că "nimeni nu trebuie să îşi facă iluzia că Traian Băsescu nu e interesat de deznodământul congresului nostru”.
Liderul social democrat mai atrage atenţia că "nu e primul semnal care îmi arată că aleşii noştri locali sunt presaţi de puterea portocalie. După ce li s-au tăiat bugetele, după ce au început hărţuieli şi controale absurde, acum începe şi implicarea în activitatea internă de partid. Poate şi aceste lucruri sunt avertismente care ne arată că nu este în regulă să continuăm aşa”.
Preşedintele CN al PSD atacă mai apoi dur, însă fără să dea nume: “«Coada» lui Băsescu nu mai trebuie să fie lăsată în partid, fiindcă ne transformă, treptat, dintr-un partid adevărat într-o anexă, mai colorată şi mai agitată, a PDL”.
Şi Mircea Geoană a sugerat în nenumărate rânduri că PDL şi Traian Băsescu au un interes direct în deznodământul congresului PSD, însă a spus contrariul afirmaţiilor lui Năstase, anume că actuala putere ar vrea înlăturarea sa pentru a duce la destructurarea partidului. Într-o înregistrare audio, apărută joi în presă, Geoană spune: "Să nu credeţi că cel care îşi asumă preşedinţia partidului nu va fi o ţintă vie pentru Băsescu, va fi cumplit. Îşi asumă una dintre cele mai complicate sarcini".