De ce a câştigat Ponta

Chiar dacă, la prima vedere, victoria lui Victor Ponta pare o surpriză, lucrurile nu stau deloc aşa. Pentru cine cunoaşte regulile nescrise ale jocului politic, Ponta a avut şanse reale chiar din momentul intrării în cursă.Victor Ponta preşedinte al PSD, într-un partid cu nume ca Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, […]

Chiar dacă, la prima vedere, victoria lui Victor Ponta pare o surpriză, lucrurile nu stau deloc aşa. Pentru cine cunoaşte regulile nescrise ale jocului politic, Ponta a avut şanse reale chiar din momentul intrării în cursă.Victor Ponta preşedinte al PSD, într-un partid cu nume ca Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, […]

Chiar dacă, la prima vedere, victoria lui Victor Ponta pare o surpriză, lucrurile nu stau deloc aşa. Pentru cine cunoaşte regulile nescrise ale jocului politic, Ponta a avut şanse reale chiar din momentul intrării în cursă.Victor Ponta preşedinte al PSD, într-un partid cu nume ca Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc ş.a. Sună cam ciudat, nu vi se pare? Răspunsul este da, dar la o analiză atentă, cred că nimeni nu va considera alegerea lui Ponta drept o surpriză. Sunt foarte multe elemente care conduc spre o astfel de concluzie. Strategia care a determinat victoria lui Ponta a fost una foarte bine gândită şi care şi-a dovedit eficacitatea.
În primul rând trebuie să precizez că intrarea în cursă a lui Victor Ponta nu a fost una intempestivă, pe ultima sută de metri. Candidatura lui Ponta a fost din timp pregătită, dar a fost ţinută la secret. (Dacă Adrian Năstase nu ar fi scăpat miercuri un „porumbel”, atunci cu siguranţă s-ar fi aflat mult mai târziu că de fapt Ponta era în cărţi de mai multă vreme. Iar dacă ne aducem aminte, chiar şi Ion Iliescu a făcut aluzie la posibilitatea unui „candidat surpriză”.) Pentru a-i face pârtie lui Ponta, au fost „pregătiţi” doi dintre greii partidului şi un lider regional popular – Mitrea, Năstase, respectivv Mazăre – pe post de „iepuraşi”. Cei trei l-au blocat la mantinelă (că tot suntem în timpul olimpiadei albe) pe Geoană, l-au tocat non stop, şi în final şi-au vărsat capitalul politic şi de voturi înspre Ponta. Dar nu doar asaltul acestora spre „reduta” Geoană a contat. În economia scrutinului a contat şi răsturnarea calculelor făcute iniţial de Geoană, tocmai în urma jocului pervers făcut de cei care păreau la un moment dat principalii adversari ai lui. Cu Mitrea, Mazăre şi chiar Năstase în luptă directă, Geoană ar fi câştigat fără probleme.
Nu în ultimul rând, Ponta a profitat şi de nemulţumirile la adresa conducerii centrale, existente la baza partidului. Ieşirea de la guvernare – acţiune prost explicată de Geoană & co. – a lovit în primul rând în talpa partidului. Mii de directori, diretoraşi etc. şi-au pierdut funcţia şi sferele de influenţă, după ieşirea de la guvernare. Primarii din comune şi oraşele mici nu au mai primit bani de la guvern şi-şi văd periclitat mandatul la localele din 2012. Ei bine, toţi aceşti perdanţi au considerat că principala vină a ieşirii de la guvernare, adică a „nenorocirilor” lor, este Mircea Geoană. Drept consecinţă i-au retras creditul. Practic, se poate spune că Geoană a plătit cu capul după modelul Tăriceanu în urmă cu un an, ratarea intrării într-o coaliţie de guvernare fiindu-i fatală liberalului care a reuşit să-i reziste patru ani lui Traian Băsescu.
Ar mai exista şi alte cauze care l-au ajutat pe Ponta să devină şeful social-democraţilor – erorile lui Geoană, existenţa lui Vanghelie, pierderea bătăliei pentru Cotroceni.
Ponta a câştigat. Cum va arăta PSD cu Ponta în frunte este foarte greu de estimat acum, la cald. Va conduce el, îl vor „mânca” durii partidului, nu pot estima acum. Nu sunt de acord cu afirmaţia unei colege de breaslă care a „făcut” cam toate congresle din 1990 până acum, care spunea că „de mâine PSD încetează să mai existe”, dar nici nu cred că va mai reuşi să redevină partid-stat. De un lucru sunt însă sigur: Ponta va avea parte de mâine de un tratament similar celui de care a „beneficiat” şi Crin Antonescu, după ce a luat şefia PNL. Etichetele vor fi „un puşti”, „un necopt”, „un lipsit de experienţă”, „un dandy” etc. Şi să nu uităm, Crin are ceva mai mulţi ani decât Ponta.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.