În sesiunea de vot final a Camerei Deputaţilor, în absenţa parlamentarilor PSD şi PNL, deşi nu au avut cvorumul cerut de regulament, PDL împreună cu UDMR, minorităţi şi independenţi, au trecut Legea care modifică statutul funcţionarului publicS-a făcut apel nominal de către secretarul Dumitru Părdău (PDL), dar numărătoarea nu a fost cea reală. El a anunţat prezenţa a 174 de deputaţi, deşi Valeriu Zgonea ne-a declarat că în sală nu au fost mai mult de 165-166 de deputaţi. Mai mult, nu s-a utilizat votul electronic pentru că PDL a propus vot prin ridicarea mâinii. Astfel, nu s-a putut verifica în mod real prezenţa.
Reamintim miza acestei legi, menţinerea în funcţie a 4.000 de şefi de servicii de deconcentrate care au fost numiţi politic de Guvernul Boc în 2009.
Opoziţia a anunţat că va contesta Legea la Curtea Constituţională.