Primarul Aradului spune că a obţinut 50 de milioane de lei pentru proiecte la întâlnirea cu Udrea

Primarului Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), a declarat, vineri, că a obţinut finanţări de 50 de milioane de lei pentru proiecte locale, în urma întâlnirii de la Arad cu ministrul Elena Udrea.Falcă a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la PDL Arad, că ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului i-a dat asigurări că va finanţa, în 2010, […]

Primarului Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), a declarat, vineri, că a obţinut finanţări de 50 de milioane de lei pentru proiecte locale, în urma întâlnirii de la Arad cu ministrul Elena Udrea.Falcă a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la PDL Arad, că ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului i-a dat asigurări că va finanţa, în 2010, […]

Primarului Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), a declarat, vineri, că a obţinut finanţări de 50 de milioane de lei pentru proiecte locale, în urma întâlnirii de la Arad cu ministrul Elena Udrea.Falcă a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la PDL Arad, că ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului i-a dat asigurări că va finanţa, în 2010, proiectele pentru care edilul a cerut bani, sumele ridicându-se la aproximativ 50 de milioane de lei, după cum transmite Mediafax.

Primarul a spus că a obţinut finanţare pentru realizarea unui bazin de polo, investiţie ce se ridică la 35 de milioane de lei.

Conform edilului, Udrea a dat asigurări că vor fi finanţate şi alte proiecte, din bugetul pe 2010 al ministerului, între care modernizarea Ştrandului Neptun, construirea unor săli de sport sau reabilitarea termică a unor blocuri.

"Aceste vizite nu sunt doar pentru a bifa prezenţa în municipiu, atâta vreme cât administraţia se pregăteşte cu proiecte şi are forţă, iar Guvernul poate sprijini solicitările noastre", a spus edilul.

Elena Udrea s-a întâlnit, miercuri după-amiază, cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cu aleşi locali şi conducerea Consiliului Judeţean, autorităţile solicitând sprijin financiar pentru mai multe proiecte locale, în timp ce ministrul a promis alocarea fondurilor necesare.

În urma întâlnirii cu administraţia municipală şi cu cea judeţeană (ambele conduse de PDL), Udrea a declarat că a fost uimită de câte proiecte i-au fost prezentate.

Ministrul a spus că în lista de investiţii pe 2010 a Ministerului este cuprinsă şi modernizarea Ştrandului Neptun, cel mai mare din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. Astfel, ştrandul arădean va beneficia, în 2010, de o finanţare ministerială de patru milioane de lei, iar până în 2011, când proiectul trebuie finalizat, alocările bugetare pentru ştrand vor fi de şapte milioane de lei. Finanţările au în vedere dezvoltarea bazei de agrement şi forarea pentru captarea de apă termală.

Udrea a mai promis fonduri pentru realizarea, la Arad, a unui Centru Naţional Sportiv, pentru construirea unui bazin de polo, lucrări care ar urma să înceapă în acest an, pentru construirea de locuinţe ANL, săli de sport, cămine culturale, pentru reabilitarea termică a 42 de blocuri sau pentru alimentarea cu apă a satelor.

Totodată, ministrul a promis sprijin pentru demilitarizarea Cetăţii Aradului, una dintre cetăţile Vauban cele mai bine conservate din Europa, dar care este ocupată de o bază militară.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.