Pe 15 septembrie 2008, anunţarea falimentului băncii Lehman Brothers a marcat debutul “oficial” al crizei financiare. Cu câteva ore înainte, preşedintele băncii falimentare, Richard Fuld, mai încerca însă să amâne verdictul prin intervenţii pe lângă preşedintele George Bush, premierul britanic şi ministrul de Finanţe de la Londra, se arată într-un raport făcut public în urmă cu o zi.Fuld l-a contactat telefonic pe ministrul britanic de Finanţe, Alistair Darling, pentru a-l convinge să anuleze o decizie a Autorităţii Fiscale de la Londra, care nu permitea salvarea de la faliment al Lehman Brothers de către compania financiară britanică Barclays, scrie “The Guardian”. Darling a refuzat să intervină, iar Fuld a vorbit cu secretarul american al Trezoreriei, pe care l-a rugat să intervină pe lângă premierul britanic Gordon Brown.
“Fuld i-a cerut lui Henry Paulson să-l sune pe premierul Gordon Brown, dar Paulson a spus că nu poate face asta. Fuld l-a rugat apoi să-i ceară preşedintelui Bush să-l sune pe Brown, însă Paulson a spus că se va gândi la o altă variantă”, se arată în raportul menţionat. Preşedintele Lehman Brothers nu a renunţat şi a propus contactarea lui Jeb Bush, fratele preşedintelui SUA, pentru ca astfel să se poată vorbi la Londra. Barclays a cumpărat afacerile Lehman Brothers în SUA, pentru 1,75 miliarde de lire sterline, însă doar după falimentul băncii.
Analiza falimentului Lehman Brothers arată cum banca a încercat să câştige timp înainte de intrarea în faliment, ajutându-se de rapoarte mincinoase ale firmei de audit Ernst&Young. Prin folosirea tehnicii botezate “Repo 105”, banca a reuşit să-şi îmbunătăţească balanţa comercială cu circa 50 de miliarde de dolari, pentru a da impresia că şi-a redus datoriile în 2008, în timp ce realitatea era cu totul alta. Ernst&Young a precizat însă că auditul făcut la Lehman Brothers a fost corect, iar unul dintre avocaţii lui Dick Fuld a declarat că acesta nu a ştiut nimic despre utilizarea tehnicii “Repo 105”.
