Traian Băsescu şi-a dat seama în ceasul al 12-lea că nu există susţinere parlamentară pentru revizuirea Constituţiei doar pentru schimbarea sistemului parlamentar, aşa cum anunţa până mai ieri. Motiv pentru care s-a repliat şi susţine acum necesitatea unei ample revizuiri a Constituţiei. Liderii PDL, care până la intrarea în Palatul Cotroceni susţineau doar revizuirea limitată a Legii fundamentale, au fost nevoiţi după consultări să anunţe că este nevoie de un pachet mai mare de modificări. PNL, PSD şi PC au părăsit consultările în semn de protest faţă de invitarea aşa-zişilor independenţi.Consultările de la Palatul Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei au debutat cu o surpriză de proporţii. În discursul său de protocol, preşedintele Traian Băsescu a lăsat de înţeles că nu va fi vorba – aşa cum se anunţase anterior – doar de discuţii privind punerea în practică a rezultatului referendumului (trecerea la un parlament monocameral – n.a.), ci de o revizuire amplă a Legii fundamentale.
“Nu sunt un adept al menţinerii revizuirii Constituţiei în limitele celor două întrebări de la referendum. În mod categoric sunt şi alte lucruri care trebuie revizuite în Constituţie, plecând însă de la realitatea că avem o Constituţie pe care eu cel puţin o consider o Constituţie bună. Dar trebuie eliminate confuzii şi stabilite mai precis limitele de separaţie între puterile statului, precum şi modul de acţiune în anumite momente”, a afirmat Traian Băsescu, imediat după ce a dat mâna cu toţi participanţii. După care şeful statului a apreciat că procesul de revizuire trebuie “să fie adaptat nevoilor prezente şi viitoare ale României”.
“Parcă s-a prăbuşit cerul pe Boc”
Această declaraţie a şefului statului l-a surprins pe liderul PDL, Emil Boc. Şi aceasta pentru că în permanenţă în ultimul timp, inclusiv înainte de deplasarea înspre Palatul Cotroceni, liderii PDL susţineau că se impune urgent doar revizuirea Constituţiei pentru a se trece la sistemul parlamentar monocameral. “În acel moment parcă s-a prăbuşit cerul pe premierul Emil Boc”, ne-a declarat o sursă participantă la întâlnirea de la Cotroceni. Practic, Emil Boc şi ceilalţi lideri ai PDL nu se aşteaptau ca discuţiile să vizeze o revizuire mai amplă a Constituţiei. O dovadă în acest sens o constituie şi foarte scurta şi seaca sa declaraţie de presă după ieşirea de la consultări.
“PDL susţine punerea în practică imediat a rezultatului referendumului popular de anul trecut cu privire la reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la Parlament unicameral. De asemenea, PDL apreciază că reforma Constituţiei trebuie să fie continuată şi cu alte aspecte de fond, care trebuie să fie revizuite…”, a spus Boc şi a plecat fără să aştepte întrebări de la ziarişti.
UDMR zice “nem”, independenţii spun “da”
Aşa cum era de aşteptat, delegaţia UDMR (reprezentată de lideri de rangul doi, liderii de la vârf fiind angrenaţi cu sărbătoarea internaţională a maghiarilor) a anunţat că “suntem parteneri pentru reducerea numărului de parlamentari, după o analiză bine gândită, însă trebuie să precizăm faptul că suntem consecvenţi în ceea ce priveşte punctul nostru de vedere cu privire la bicameralism. Credem că România are nevoie de un sistem bicameral real. Credem că este nevoie de a doua Cameră care să fie un for care să reprezinte regiunile”.
În schimb, delegaţia grupului de „independenţi” s-a pliat 100% pe ceea ce vrea şeful statului. “Avem nevoie de modificări fundamentale, de o Constituţie elastică, robustă, care să reziste în următorii 20-30 de ani”, a spus liderul grupului, Gabriel Oprea. El a fost însă categoric spunând că “parlamentarii independenţi consideră că poporul s-a exprimat la referendumul din 2009 şi că acest referendum nu mai este negociabil între partide sau oameni politici”.
Băsescu nu renunţă la unicameralism
În cadrul concluziilor pe care le-a prezentat presei, Traian Băsescu a reafirmat că este nevoie de o revizuire mai amplă a Constituţiei şi a invitat partidele parlamentare să demareze negocierile pentru stabilirea unui calendar de revizuire şi pentru a stabili principiile viitoarei legi fundamentale. Şeful statului a precizat însă că “nu se negociază” ceea ce s-a votat la referendum şi a ameninţat partidele care se opun trecerii la monocameralism că dacă “nu vor ţine cont de voinţa poporului, voi fi nevoit să intervin şi să apăr voinţa poporului”.
Reamintim, PNL, PSD, UDMR şi PC nu acceptă trecerea la monocameralism şi propun un sistem bicameral asimetric, în care Senatul urmează să devină Cameră reprezentativă a regiunilor. Şeful statului a mai menţionat că se impune şi o modificare a actualei împărţiri administrativ-teritoriale a României, însă a menţionat că lasă la latitudinea partidelor dacă efectuează modificările în acest domeniu prin Constituţie sau elimină din Constituţie orice referire la acest subiect, şi trecerea de la judeţe la regiuni ar urma să se facă prin lege organică. Traian Băsescu a mai menţionat că în discuţiile purtate a apreciat că pentru modernizarea statului nu se impune doar revizuirea Constituţiei, ci şi adoptarea mai multor legi, dând exemplul codului de procedură penală, a codului de procedură civilă ş.a.
Opoziţia nu a vrut să stea la aceeaşi masă cu migratorii politici
După cum se ştie, chiar înainte de începerea consultărilor propriu-zise, delegaţia PNL, urmată de cele a PSD şi PC, a părăsit Palatul Cotroceni. Motivul invocat, aşezarea la aceeaşi masă a partidelor politice cu delegaţia grupului aşa-zis independent din Parlament. “Atâta vreme cât preşedintele va pune pe acelaşi plan un partid politic, de fapt, toate partidele politice parlamentare, care au participat la alegeri cu un grup de adunătură, de oameni care au trădat nu doar partidele lor, ci şi electoratul, evident că nu vom participa la astfel de consultări. Noi înţelegem să participăm la consultări cu preşedintele României la nivelul partidelor parlamentare, plus grupul minorităţilor. Pentru că partidele parlamentare, adică PNL, PSD, PDL, PC, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale, sunt formaţiuni politice care au identitate, care s-au prezentat în alegeri sub acest nume, s-au prezentat cu un program, s-au prezentat cu puncte de vedere cunoscute şi ele sunt în Parlament legitimate de votul dat în cunoştinţă de cauză de alegători, de cetăţenii României”, a fost explicaţia dată de liderul PNL, Crin Antonescu, privind refuzul de a mai participa la consultări.
“Am precizat, la finele BPN al PSD, că va fi vorba de o discuţie serioasă, între partide şi forţe politice votate de electoratul român, de către oameni, şi că nu se punea problema ca preşedintele să-şi cheme susţinătorii – un partid neînfiinţat încă. Cred că preşedintele României trebuie să fie primul om din acest stat care respectă votul oamenilor, în primul rând, iar în al doilea rând, legile ţării şi structura politică a statului român”, a precizat la rândul lui Victor Ponta, liderul social democraţilor.
Este posibil însă ca liderii Opoziţiei să aibă totuşi o întâlnire cu şeful statului. Traian Băsescu a anunţat ,în finalul conferinţei de presă pe care a susţinut-o după consultări, că a invitat delegaţiile PNL şi PSD marţi seară la ora 18.00 la Cotroceni, pentru a discuta pe marginea revizuirii Constituţiei.