Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere, luni, judecătorilor ale căror nume apar în transcrierile din dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu să îşi clarifice public poziţia, să nu afecteze încrederea pe care sistemul şi societatea o au în magistraţi.De asemenea, Uniunea solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să îşi îndeplinească rolul de apărător al independenţei justiţiei şi să desfăşoare cu celeritate procedurile legale demarate de Inspecţia Judiciară în cazul judecătorilor ale căror nume apar în respectivele transcrieri şi să facă public rezultatul acestor proceduri, informează Mediafax.
Totodată, judecătorii din această asociaţie cer Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să confirme dacă transcrierile apărute în presa naţională în legătură cu dosarul senatorului Cătălin Voicu sunt conforme cu cele din dosarul de urmărire penală pe care îl instrumentează.
Numele judecătorului Florin Costiniu, al procurorului Dan Chiujdea (membru CSM – n. red.), al judecătorului Cristian Jipa apar în stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu.