Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a fost amendată de Poliţia Rutieră din Prahova pe motiv că pe drumul naţional 1B, între Ploieşti şi Buzău, pe un tronson de 15 kilometri, sunt gropi care pun în pericol siguranţa traficului rutier.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că poliţiştii de la Serviciul Rutier au sancţionat CNADNR, care este responsabilă cu întreţinerea drumului naţional 1B, cu o amendă în valoare de 630 de lei. Potrivit acesteia, pe tronsonul din localităţile prahovene Bucov, Valea Călugărească şi Albeşti Paleologu există gropi care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.
Reprezentanţii poliţiei susţin că nu este pentru prima dată când amendează Compania de Drumuri, anul trecut instituţia fiind sancţionată pentru lipsa semnalizării corespunzătoare.
Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Prahova, Valerian Manta, a declarat, că nu a fost anunţat în legătură cu amenda primită, dar că CNADNR lucrează la reabilitarea tronsonului de drum cu gropi al DN 1B.