Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda critică, pe blogul său, decizia conducerii partidului de a nu mai participa la emisiunile Realităţii TV şi la cele ale Antenei 3. „Este o limitare a libertăţii de exprimare”, spune acesta.Cristian Preda a anunţat, pe blogul său, că vineri seară va participa la o emisiune la Antena 3. El a precizat că a primit invitaţia din partea postului de televiziune înainte de decizia din Biroul Permanent al PDL ca membrii partidului să nu mai meargă la Realitatea TV şi Antena 3.
„Vineri seara de la 20h mă voi afla în studioul Antenei 3, ca invitat al Gabrielei Vrânceanu-Firea. Precizez că am acceptat invitaţia înainte ca BPN al PDL să decidă că membrii organizaţiei din care fac şi eu parte să nu mai meargă la dezbaterile de la Antena 3 sau de la Realitatea. În primul rând, mă simt, deci, obligat să mă ţin de cuvânt: după ce am acceptat invitaţia realizatoarei, nu pot să-i spun că nu mă duc. Nu se face… De altfel, consider că boicotarea presei e o mare eroare”, scrie Preda pe blogul personal.
Europarlamentarul consideră că boicotul decis joi seară la BPN al PDL este "un gest pripit" şi subliniază că decizia introduce o limitare a libertăţii de exprimare.
"Consider că boicotarea presei e o mare eroare. Convingerile sunt convingeri. Putem, în mod individual, refuza un realizator sau altul, un post de televiziune sau altul. Și eu am făcut-o. Ba am şi plecat dintr-un studio, după ce am fost jignit de un alt invitat. Dar un partid politic care crede în libertatea ideilor și în libertatea exprimării nu poate decide boicotul absolut. (…) Boicotul decis joi seara la BPN e un gest pripit. Chiar dacă e aşezată sub semnul unui condiţional – “până când aceste posturi nu vor reveni la o informare critică, dar corectă a opiniei publice” -, decizia introduce o limitare a libertăţii de exprimare. Avem o responsabilitate publică şi nu o putem nesocoti atunci când ne irită comentariile adversarilor", a mai adăugat europarlamentarul.
Ca răspuns la contestaţiile verbale ale lui Preda, prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu îl ameninţă pe colegul europarlamentar cu "posibile sancţiuni".
El a explicat că motivaţia acestei decizii este lipsa de obiectivitate în prezentarea şi cu bune şi cu rele din aceste dezbateri.
"Sigur, aveţi acces la toate evenimentele, la toate informările noastre, dar vrem să vă lăsăm să discutaţi singuri. Niciodată o abordare critică nu este dezinformare, dar vrem ca o informare critică să se bazeze pe argumente. De exemplu, colegul dumneavoastră, domnul Gâdea, mizeria pe care a făcut-o aseară în ceea ce mă priveşte pe mine. Nici măcar nu au curiozitatea să se documenteze, să vadă de la cine, cum, când, în ce fel", a declarat Videanu.