Veşti bune pentru cei care vor să devină medici. Ministerul Sănătăţii ar putea scurta perioada rezidenţiatului, care în prezent durează până la şapte ani, iar schimbarea să fie introdusă până la sfârşitul acestui an, când se va organiza un nou examen.Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat azi că analizează posibilitatea scurtării rezidenţiatului şi a reintroducerii rezidenţiatului de tip B.
România are una dintre cele mai mari durate a rezidenţiatului, spre deosebire de Directiva Europeană, care stabileşte durata minimă în funcţie de specialitate.
“Spre exemplu, la anestezie şi terapie intensivă pe Directiva Europeană durata medie este de trei ani, dar în România este de cinci ani. La neurochirurgie, durata minimă pe directivă este de cinci ani, sigur o specializare grea, dar noi avem cea mai lungă durată, de şapte ani. Ca să pregătim un neurochirurg ne trebuie 13 ani”, a afirmat ministrul Sănătăţii, aflat în vizită în Harghita.
Perioadă mai scurtă în UE
În acest sens, Attila a promis că se va consulta cu rectorii universităţilor de medicină.
O altă modificare pe care ministrul Sănătăţii doreşte să o facă este reintroducerea rezidenţiatului de tip B, care să dea posibilitatea şi spitalelor din localităţile mai mici să poată beneficia de medici specialişti, nu doar centrelor universitare, care sunt preferate de majoritatea candidaţilor.
În opinia sa, prin reintroducerea acestui sistem, medicul poate alege de la bun început postul pe care doreşte să-l ocupe, iar sistemul sanitar şi spitalele pot avea o viziune despre acoperirea cu specialişti a posturilor.