Înlocuirea bătrânului Boeing 707-3k1c ce are statutul de Romanian Air Force One cu unul nou va trebui făcută la un moment dat, chiar dacă un aparat nou sau aproape nou costă milioane de euro. Cotidianul a fost primul ziar care în iulie 2007 prezenta, în exclusivitate, detalii despre viitorul avion destinat şefului statului român. De la sistem anti-rachetă până la bucătărie şi internet, toate dotările erau cuprinse în proiecţiile ROMAVIA.
CSAT va trebui să aleagă, nu foarte târziu, cumpărarea unui nou avion. Dacă va fi unul nou-contruit sau unul la mâna a doua, totul depinde de alocaţiile bugetare.
Detaliile privind noul avion au fost publicate de
, încă de acum trei ani, în premieră, dar imediat s-au pornit controversele politice. Bătrânul Boeing cumpărat de Ceauşescu nu este foarte uzat, pentru că a fost folosit puţin în comparaţie cu aparatele de linie, dar este foarte bătân, consumă mult kerosen dar poluează fonic şi chimic la fiecare decolare şi aterizare.
Din acest ultim motiv, Boeingul 707-3k1c cu indicativul YR-ABB/ Carpaţi este primit pe aeroporturile din lume doar pentru că are statut de aeronavă oficială a statului român.
În era comunicaţiilor, la bordul avionului folosit acum de Traian Băsescu nu există internet sau sisteme speciale de transmisiuni. Legătura permanentă a preşedintelui României cu factorii decizionali de la Bucureşti este menţinută cu ajutorul unei centrale speciale prin satelit, de comunicaţii criptate, operată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Operatorii, militari ai STS, au un mic rezervat un mic compartiment în avion, de unde îi asigură legăturiel telefonice şi prin fax şefului statului român.
Gluma preferată a lui Traian Băsescu, atunci când e în zbor, este să-şi îndemne delegaţi şi grupul de presă ce-l însoţeşte:”Aveţi grijă cum aterizaţi că aveţi preşedintele la bord!” După care râde. Singur. Râde şi asitenţa de râsul său. Moipsitor. Şi pleacă. Preşedintele !