A fost până acum câteva zile preşedintele în exerciţiu al Poloniei.Venea în Rusia ca să comemoreze una dintre tragediile de care a avut parte, din belşug şi din nefericire, Polonia. Şi poporul polonez. Masacrarea a mii de ofiţeri, subofiţeri, dar şi civili ( jandarmi, preoţi, oficiali din administraţie etc.) de către NKVD-ul lui Stalin. La Katyn, în 1940.După ce Germania hitleristă şi Uniunea Sovietică comunistă sfârtecaseră ţara numită Polonia. O Polonie care mereu s-a luptat şi nu a cedat fără luptă nimic. Că era vorba de Napoleon, că a fost vorba de Hitler şi Stalin. O crimă pe care sovieticii şi propaganda lor au pus-o pe seama naziştilor. Aveau ei destule alte crime pentru care au răspuns, dar nu şi asta. Abia în 1990 Gorbaciov şi-a asumat responsabilitatea crimei sovieticilor. Abia în 1991 Elţîn a scos la iveală documente. Abia în 2010, Putin, care tot strâmba din nas la povestea asta, urma să pună pe umerii Rusiei una dintre multele crime ale istoriei.
Preşedintele Lech Kaczynski, un om dintr-o bucată şi care nu a făcut compromisuri în viaţa lui, ţinea morţiş să se depăşească acest tragic moment al istoriei europene. Un om dintr-o bucată, neînfricat, democrat din anii ’70 şi anticomunist din anii ’80, punându-şi pielea la bătaie – a făcut şi puşcărie – şi ideile în practică (a fost unul dintre membrii de vază ai „Solidarităţii” lui Lech Walesa), catolic practicant şi practicant al unui patriotism de substanţă, a devenit preşedintele unei ţări membre UE.
Dovedind multă abilitate în a gestiona interesul naţional şi valorile unei Polonii catolice, dovedind intransigenţă şi curaj în lupta cu corupţia internă. (A fost şi ministru al Justiţiei şi primar la Varşoviei.) Un om politic de anvergură, fără fisuri. A pus interesul Poloniei pe prim-plan şi nu s-a dat în lături să se ia în dinţi cu oficialii de la Washington sau Bruxelles. A refuzat scutul antirachetă, care a ajuns parţial şi în România, a vrut o reconciliere istorică cu ruşii.
Dovadă de pragmatism şi realpolitik, dincolo de jocurile de culise şi interesele geostrategice ale Statelor Unite şi Rusiei. Şi-a făcut mulţi adversari, a pierdut din popularitatea care l-a propulsat pe eşichierul politic intern, dar a rămas el însuşi. A greşit grav doar o singură dată. Acum, în drum spre Katyn. I-a fost fatal. Dovadă că, odată ce ai ajuns în fruntea statului, nu-ţi mai aparţii. Eşti obligat să fii şi altfel decât eşti, să te pliezi şi pe expertiza celor din preajmă. O lecţie plătită scump de întreaga Polonie şi din care putem învăţa cu toţii. O pagină din istoria Poloniei se închide aici. Suntem solidari cu această mereu bravă Polonie şi cu oamenii ei minunaţi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
