Dubaiul a devenit un fel de Mecca unde se întâlnesc toţi designerii geniali. El nu seamănă cu nici un alt loc de pe planetă. Este locul preferat pentru a construi totul din nimic, fără nici o condiţie estetică, fără nici un fel de istorie. Numai un deşert plat unde lucrează peste un milion şi jumătate de persoane, aparţinând a 150 de naţii, dintre care numai 20% sunt dotate cu cetăţenie, puţine femei, mulţi tineri în jurul vârstei de 25 de ani. Marea parte a populaţiei este compusă din emigranţi afgani, arabi, iranieni, indonezieni, pakistanezi, africani, ba chiar şi români. Sunt muncitori sosiţi pentru a construi noul Disneyland al viitorului, un oraş al “jucăriilor”, menit să fie de vizitat, şi nu locuit, aşa cum susţine sociologul american Mike Davis. Astăzi, întregul Dubai este un uriaş şantier de construcţii, care se extinde şi în mare.
În fiecare an sosesc în Emiratele Arabe peste 10 milioane de turişti din întreaga lume, în special, indieni, americani, ruşi, europeni, mulţi venind cu avionul doar pentru cumpărături. După 11 septembrie 2001, o parte din capitalul financiar investit în America s-a reîntors în Emiratele Arabe Unite. Este nu numai o întrecere financiară, dar şi una de orgolii, materializată în clădirile înalte, care bântuie fantezia arabilor.
Astfel, Dubaiul a realizat, într-un timp-record, construcţii-gigant, semnate de marii arhitecţi ai lumii, precum Rem Koolhaas, Massimiliano Fuksas, Damien Hirst, Renzo Piano, ca şi cu participarea designerului Giorgio Armani. “Clădirile vor avea patru dimensiuni, a patra fiind timpul, care va face parte din arhitectură”, declara arhitectul italian David Fisher, care a proiectat deja doi zgârie-nori ce-şi modifică forma prin rotirea individuală a fiecărui etaj. Primul va fi construit în Dubai şi va fi gata în decembrie 2010.
Turnul va avea 80 de etaje şi o înălţime de 420 m. Fiecare etaj va pivota în jurul unui ax central imobil şi clădirea îşi va schimba forma continuu.
Impresionează şi autostrăzile care fug între aripile zgârie-norilor, oferind acea imagine din pelicula “Blade Runner”, cu suprafeţe în formele cele mai bizare.
În căutarea “Cornului Fericirii”
Se vorbeşte despre acea “societate a transparenţei”, care a fost stigmatizată sub denumirea de “pielea de sticlă”, într-un volum al anti-arhitecturii, semnat de Zada Hadid, autoarea Muzeului din Dubai, astronavă venusiană, sau a Operei, care se termină cu o turlă ascuţită. Celebrul arhitect japonez Tadao Ando semnează “Insula Fericirii”, atol artificial de la Abu Dhabi, un alt emirat, şi interiorul noului Guggenheim al lui Frank O. Gehry, flancat de Muzeul Mării şi Muzeul Artelor realizate de arhitectul francez Jean Nouvel. De ce aceste superstaruri fug către Dubai să construiască o capitală financiară pe un sistem politic fondat pe o aristocraţie ereditară şi pe unul dintre cele mai puţin democratice sisteme de pe planetă? Mai ales pentru că zidesc edificii a căror formă pare o fuziune între visele utopice ale Futurismului şi o arhitectură-jucărie, fiică directă a unei sculpturi realizate de elevii unei Academii de Arte Frumoase.
Dubaiul a devenit, după anii ’90, unul dintre principalele motoare ale pieţelor financiare şi locul în care a început să se schimbe ţesutul urban. Cu siguranţă, arhitecţii merg acolo unde sunt bani şi au posibilitatea de a materializa proiecte faraonice, dar şi unde monarhii absoluţi, oligarhii din petrol pot să-şi realizeze visele estetice.
Construcţiile spectaculoase din Dubai depăşesc cea mai îndrăzneaţă imaginaţie a postmoderniştilor secolului al XX-lea. Oraşul pare că nu există. În locul lui, o serie de linii ce zboară spre cer, mai mult sau mai puţin scânteietoare, insule artificiale pe care aterizează jet-uri private, unde se practică sporturile de orice tip şi în care se caută “Cornul Fericirii”, luxul şi plăcerile, fără prea multe obstacole. Bucuraţi-vă! e cuvântul de ordine dominant.
Unul dintre teoreticienii cei mai critici ai arhitecturii contemporane, Anthony Vilder, profesor doctor docent la New Yok, susţine că formele arhitecturii globalizate sunt determinate de dezamăgirea şi spaima care domină lumea contemporană. “Deformarea spaţiului”, torsiunile suprafeţelor sunt semne ale existenţei unei spaime de gol imposibil de umplut, în spatele visurilor infantile ale arhitecturii contemporane.
La Dubai este acceptată orice formă arhitecturală, de la cele sinuoase până la cele avântate ale zgârie-norilor. S-a discutat mult despre acea aşa-zisă “lume” formată din 300 de insule care, văzute din avion, par un nou continent. În zona Jumeirah, lanţurile hoteliere, care sunt proprietatea familiei Al Maktoum, formează o structură impresionantă. Burj Al-Arab (Turnul Arabilor) a devenit simbolul Dubaiului, la înălţimea de 321 de metri există o pistă de aterizare, formată din iarbă sintetică. De sus, complexul este asemănător unei palme.
În Dubai creşte acum un nou Guggenheim, mai spectaculos şi mai făţos decât cel din Bilbao. Directorul Thomas Krens, împreună cu cele mai mari personalităţi ale arhitecturii, creează un spaţiu ce va găzdui mari expoziţii internaţionale, dar a cărui formă complexă şi contorsionată pare să anuleze orice operă.
Saadiyat Island este numele ce semnifică “Insula Fericirii”, adevărata piatră de temelie pentru ambiţiile de a transforma emiratul într-una dintre cele mai importante localităţi turistice. Acest district, destinat grandioaselor evenimente culturale, va fi proiectat de patru arhitecţi faimoşi din lume.
Străluciţi arhitecţi ai lumii creează Dubaiul
Zaha Hadid, irakiana naturalizată britanică, unul dintre numele celebre ale momentului, exponentă a deconstructivismului, a fost prima femeie care a primit Premiul Pritzker. Învingătoare în mai multe competiţii internaţionale, dintre ale cărei proiecte câteva nu au fost niciodată construite, precum Peak Club la Hong Kong şi Cardiff Bay Operahouse din Ţara Galilor, a semnat la Dubai multe opere, precum Centrul Comercial “Opus”, iar, recent, la Roma, “Maxxi”, noul muzeu pentru arte contemporane.
Faimosul arhitect francez Jean Nouvel, cofondator al mişcării “Martie 1976”, consultantul reabilitării Cartierului Halelor din Paris, a realizat printre altele Muzeul Temporar de Artă Guggenheim şi turnul Dentsu din Tokyo, ambasada Franţei la Berlin, hotelul Soho din New York şi transformarea unui Gasometru din Viena într-un splendid muzeu de artă. În Dubai a construit clădirea Operei.
Considerat “starul” arhitecturii canadiene, Frank O. Gehry lucrează de mulţi ani în SUA. Renumele mondial i l-a adus Muzeul Guggenheim din Bilbao, prin extraordinarele sale forme sinuoase, strălucitoare graţie acoperii lor cu titaniu. Dintre celelalte capodopere sunt amintite adesea “Dancing House” de la Praga, “Stata Center” de la Institutul Tehnologic Massachusetts din Boston, Sala de concerte Walt Disney din Los Angeles sau Acvariul de la DG Bank din Berlin. În Dubai realizează o reinterpretare a Muzeului Guggenheim.
Pe acelaşi plan de notorietate, japonezul Tadao Ando este inclus în aşa-numitul “regionalism critic”. Lucrează adesea cu structuri de ciment vizibile evocând materialitatea. Edificiile create de el se remarcă prin complexe traiectorii tridimensionale. Printre capodoperele sale sunt amintite adesea “Fabrica” Benetton din Treviso, Muzeul de Artă Modernă din Fort Worth (Texas), restructurarea interioarele de la Palazzo Grassi şi fabuloasa Punta della Dogana din Veneţia. La Dubai semnează Muzeul Maritim.
Una dintre construcţiile cele mai criticate din Emirate, în special de arhitecţii germani, este Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume, construit de arhitectul englez Adrian Smith. El va avea 959 de metri înălţime, găzduind locuinţe particulare, un hotel, ba chiar şi o terasă la etajul 124. Pentru ridicarea clădirii cu 160 de etaje au fost folosiţi 330.000 de metri cubi de beton şi 103.000 metri pătraţi de sticlă. Burj Khalifa este cu 300 de metri mai înalt decât Taipei 101, care a deţinut anterior recordul de cea mai înaltă clădire din lume.
Numele turnului este un omagiu adus preşedintelui Abu Dhabi, după ce acesta a acordat un împrumut de 10 miliarde de dolari Dubaiului afectat de criza financiară. Burj va avea de suferit deoarece costurile de întreţinere vor fi atât de mari încât profitul va rămâne doar un deziderat, a avertizat el. Gigantul turn de sticlă "nu aduce nici o contribuţie importantă practicilor arhitecturale actuale", afirma Christian Baumgart, preşedintele Asociaţiei Arhitecţilor Germani. Dacă arhitectura din Europa pune accentul pe recondiţionarea şi renovarea clădirilor deja existente, mai degrabă decât să pună bazele unora noi, "nimeni nu ştie unde va duce această manie a grandorii pe care o au şeicii în materie de construcţii".
Cu toate acestea, arhitectul de origine germană Chris Bosse ridică în colaborare cu Michael Schumacher, fost pilot de Formula 1, într-o geometrie aerodinamică deosebită, un turn cu 59 de etaje, numit World Champion Tower. Clădirea are o serie de curbe, unghiuri şi torsiuni care oferă o luminozitate specială şi o privelişte minunată către Ocean. Proiectul va fi finalizat în 2011.
Arhitectul român Cristian Gavrilescu, emigrat în Statele Unite din 1998, care face parte din boardul Institutului American al Arhitecţilor, se poate lăuda cu participarea la “Palm Tower”, construcţie ce va depăşi cu 200 de metri Burj Khalifa şi va fi finalizată în 2012. Cristian Gavrilescu a colaborat la acest proiect cu renumiţi specialişti, precum I.M. Pei, părintele Piramidei de la Luvru, şi Leslie Robertson, creatorul World Trade Center din New York.
Înflorirea Dubaiului este considerată de către unii ca un miracol. În acelaşi timp, ea este o provocare pentru restul lumii care începe să se întrebe: dacă ei au reuşit, de ce nu şi noi?!…
Visul şeicului Rashid bin Saeed al Maktoum de a-şi transforma satul său toropit de soare de pe ţărmul Golfului Persic, locuit de pescari săraci şi căutători de perle, într-o poartă către lume s-a împlinit. Şi-a construit propriile lui visuri, într-o lume fantastică, cu zgârie-nori şi construcţii impunătoare, ce punctează orizontul ca nişte semne de exclamare.
