Băsescu nu vrea să fie „zburat” de piloţi de la SRL-uri

Preşedintele României, Traian Băsescu, a părut să ţină cont, luni seara, de observaţia cotidianul.ro. Dezvăluiam, luna trecută, că piloţii avionului prezidenţial au devenit brusc angajaţii de la SRL, după isteaţa „ordonanţă Boc”. Cea care le interzicea cumulul pensiei cu salariul angajaţilor din sectorul de stat. La „Naşul”, de la B 1 TV, şeful statului român […]

Băsescu nu vrea să fie „zburat” de piloţi de la SRL-uri

Preşedintele României, Traian Băsescu, a părut să ţină cont, luni seara, de observaţia cotidianul.ro. Dezvăluiam, luna trecută, că piloţii avionului prezidenţial au devenit brusc angajaţii de la SRL, după isteaţa „ordonanţă Boc”. Cea care le interzicea cumulul pensiei cu salariul angajaţilor din sectorul de stat. La „Naşul”, de la B 1 TV, şeful statului român […]

Preşedintele României, Traian Băsescu, a părut să ţină cont, luni seara, de observaţia cotidianul.ro. Dezvăluiam, luna trecută, că piloţii avionului prezidenţial au devenit brusc angajaţii de la SRL, după isteaţa „ordonanţă Boc”. Cea care le interzicea cumulul pensiei cu salariul angajaţilor din sectorul de stat. La „Naşul”, de la B 1 TV, şeful statului român s-a arătat convins de semnalările cotidianul.ro, spunând: ”Mi se pare în neregulă pentru aeronava prezidenţială să închiriezi piloţi de la un SRL”.Traian Băsescu a vorbit despre bătrânul Boeing 707 – 3k1c în contextul controverselor apărute după tragedia prăbuşirii avionului omologului său polonez: ”Aeronava mea e mai veche decât a lui Kaczynski. Împlineşte 37 de ani. E un avion sigur în care mă urc cu certitudinea că ajung acolo unde vreau”.

Preşedintele României a vorbit public, pentru prima oară, despre faptul că este “zburat” de piloţii angajaţi ai unui SRL al cărui acţionar majoritar e un alt SRL, cu activitate în domeniul imobiliarelor.

“Voi face o intervenţie la premierul Boc. Doi din cei trei piloţi ai aeronavei nu mai sunt salariaţi ai ROMAVIA pentru că intrau sub incidenţa legii salarizării unice. Cei doi piloţi care au peste 60 de ani au plecat la un SRL, iar ROMAVIA îi închiriază atunci când vreau să zbor. Mi se pare în neregulă pentru aeronava prezidenţială să închiriezi piloţi de la un SRL”, a spus şeful statului român.

Traian Băsescu a dat asigurări cu privire la siguranţa aeronavei Carpaţi: „Acest avion este unul sigur. Şi voi zbura cu el până ce România va avea un alt avion”.

Preşedintele a confirmat indirect, mai apoi, informaţiile apărute sâmbătă în cotidianul.ro că Boeingul pe care îl foloseşte nu are sisteme foarte moderne de navigaţie. Ceea ce a constituit un avantaj, paradoxal, cu ocazia zborului dinspre Londra spre Bucureşti din 31 ianuarie 2005. Atunci doar sistemele neperformante de navigaţie au putut permite decolarea şi zborul la o altitudine joasă.

“Baza sistemului (Boeingului 707 prezidenţial) nu permite updatarea cu ultimele sisteme. Nu se mai găsesc piese de schimb pentru el. Poluează fonic”, a declarat luni seară şeful statului.
 

Cotidianul.ro scria în exclusivitate, în urmă cu două săptămâni că piloţii avioanelor oficiale folosite de preşedintele României sunt angajaţii unei firme particulare al cărei acţionar majoritar este este un SRL de intermedieri imobiliare. Firma face parte dintr-un holding specializat în construcţiile de imobile.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.