Preşedintele SUA a fost taxat de presa conservatoare pentru lipsa de respect faţă de memoria fostului aliat din NATO şi a amintit de decizia lui George W. Bush de a nu mai juca golf pe timp de război, un gest nepotrivit din partea comandantului suprem.Împiedicat de restricţiile aeriene să ajungă la funeraliile preşedintelui polonez Lech Kaczynski, Barack Obama şi-a petrecut ziua de duminică jucând golf la baza aeriană Andrews, din Virginia, scrie “Washington Times”, care a contabilizat şi partidele jucate de Obama în calitate de preşedinte al SUA – 32.
Gestul lui Obama a fost taxat de presa conservatoare, care a amintit că fostul preşedinte republican George Bush a încetat să mai joace golf în 2003, în semn de solidaritate cu familiile soldaţilor americani ucişi în Irak. “Nu vreau ca mama unui soldat care a murit să îl vadă pe comandantul suprem jucând golf. Simt că datorez asta familiilor şi cred că a juca golf în timpul unui război trimite un semnal nepotrivit”, aminteşte “Washington Times” declaraţia lui Bush din 2003.
Cotidianul american a întocmit imediat o listă a şefilor de stat care au făcut tot posibilul pentru a participa la înmormântarea fostului aliat din NATO. Liderul rus Dmitri Medvedev a sfidat restricţiile aeriene şi a zburat la Cracovia, premierul estonian a suportat cele 18 ore de mers cu maşina până în Polonia, preşedintele sloven a parcurs peste 700 de kilometri, iar preşedintele României a călătorit cu elicopterul până în vestul ţării, iar apoi a continuat cu maşina, traversând Ungaria şi Slovacia, scrie „Washington Times”.