La începutul consultărilor cu liderii partidelor politice desfăşurate la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că ar dori ca Parlamentul să rezolve problema legată de funcţionarea ANI în 10 zile. O astfel de solicitare nu a mai existat în România postdecembristă. În plus, ceea ce vrea preşedintele Traian Băsescu ţine de domeniul absurdului. Fizic, chiar şi în cazul unui consens politic, o lege nu poate trece prin Parlament în 10 zile.
Estimativ, procesul legislativ în procedură de urgenţă, durează în fiecare Cameră între 12 şi 15 zile calendaristice. Sunt câteva etape peste care nu se poate sări. Un proiect de lege, într-o Cameră a Parlamentului, trebuie într-o primă fază să fie discutat în Biroul Permanent, după care se repartizează la una, două sau trei comisii (în funcţie de complexitatea proiectului) pentru avize pe fond. Cele două etape durează, în regim de urgenţă, o săptămână (parlamentară – luni-joi, n.a.).
Proiectul urmează în continuare să fie dezbătut în comisia parlamentară care elaborează pe fond raportul, dar şi aici durata este de o săptămână, pentru că trei zile sunt afectate depunerii amendamentelor de către partidele politice, iar o zi dezbaterii efective. Ultima etapă o reprezintă dezbaterea în plen, care poate dura o singură zi sau maxim două. Nu în ultimă instanţă, după ce proiectul este adoptat în Parlament, mai există un termen de cinci zile în care se aşteaptă o eventuală contestaţie la Curtea Constituţională.
Cine propune procedura de urgenţă
Traian Băsescu nu avea nici măcar dreptul să solicite dezbaterea proiectului în procedură de urgenţă. Conform regulamentelor parlamentare, doar “la cererea iniţiatorului, la propunerea Biroului Permanent sau a unui grup parlamentar, Camera Deputaţilor (Senatul) poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă”. Toate solicitările privind procedura de urgenţă – indiferent din partea cui vin – trebuie aprobate în Birourile Permanente ale celor două Camere.
Ţinând cont că PSD şi PNL deţin majoritatea în conducerile celor două Camere şi că s-ar putea să aibă obiecţii privind proiectul guvernamental, este posibil să nu fie aprobată procedura de urgenţă. “Toată lumea doreşte ca ANI să fie funcţională. Dar noua lege nu trebuie să o facem heirupist. Pentru că au mai existat situaţii similare şi au ieşit legi pline de erori, sau mai grav, cu elemente de neconstituţionalitate”, a declarat pentru cotidianul.ro un parlamentar dintr-un partid din arcul guvernamental.