Deputatul Carmen Moldovan a declarat că îl va susţine pe primarul Constantin Boşcodeală în demersul său de a "pune pe picioare" organizaţia PSD Buzău. Ea a mai spus că plecarea sa din PSD a fost cauzată de activitatea lui Ion Vasile în fruntea organizaţiei partidului din Buzău, potrivit Mediafax.
Deputatul Carmen Moldovan a demisionat, în 17 martie, din PSD şi s-a alăturat Grupului independenţilor condus de Gabriel Oprea. Ulterior, Carmen Moldovan a declarat că a decis să plece din PSD din cauza liderului Organizaţiei Judeţene, senatorul Ion Vasile, pe care l-a numit "personaj preistoric care transformă partidul în propria sa tarla".
La acea dată, un comunicat al independenţilor anunţa că deputatul Carmen Moldovan urma să fie purtătorul de cuvânt al UNPR. Însă, în 30 aprilie, conducerea UNPR a decis să o numească pe Mara Ştefan, fosta şefă a Biroului de Presă al PSD, în funcţia de purtător de cuvânt al formaţiunii.
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni, revocarea senatorului Vasile Ion din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a PSD, Valeriu Zgonea fiind numit preşedinte interimar. În urma acestui demers, senatorul Vasile Ion şi-a anunţat intenţia de a demisiona din formaţiunea social democrată.