Chitare dezacordate, voci tremurânde şi dezechilibre flagrante între instrumente, emoţiile inerente tinerilor artişti care au cunoscut pentru prima dată un public mai numeros decât propria familie, au deschis cea de-a treia ediţie a festivalului dedicat celui care a fost Moţu’ Pittiş.
Cele 12 trupe de liceeni din Bucureşti, Ploieşti, Tulcea sau Galaţi au reuşit, unii cu mai mult succes decât alţii, să depăşească barierele comunicaţionale şi să atingă coarda sensibilă a spectatorilor, trecând dincolo de vorbe, în lumea sunetelor şi a sentimentelor.
Deschizătorul de drumuri a fost ploieşteanul Adrian Berbec, tranşant folosind pretextul “nu-mi place să vorbesc despre mine”, cu vocea gâtuită de emoţii, singur în faţa publicului şi acompaniat de o chitară rece, care a interpretat piesele “Cea mai frumoasă zi” (Andrieş) şi “Vinovaţii fără vină” (Pittiş). Ultima piesă avea să devină cel mai împrumutat fragment muzical din repertoriul Florian Pittiş.
Scena a prins culoare în momentul în care a urcat “Johnny Cash” din Bucureşti, tânărul David Lapădat, care, pe lângă timbrul vocal impresionant, a afişat pe parcursul interpretării sale atitudinea timidă şi privirea pierdută a legendei americane pe piesa “Ghost riders in the sky”.
Deşi afirmaţia “cânt la tot ce-mi pică în mână” a stârnit valuri de râs în sală, Cristina Juncu de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Bucureşti a avut de departe cea mai bună evoluţie pe scenă şi cea mai “fără de pată” interpretare. Ambiţioasă şi talentată, de această dată în rol de pianistă, Cristina a apelat la ajutorul a patru colegi care au făcut backing vocals pe “All these things that I`ve done” (The Killers) şi care au jucat o mică scenetă pe piesa „Mi-am dorit o maşină”, mimând o călătorie la volan.
Un alt act valoros şi uşor amuzant a fost cel al Mihaelei Pavel, care a cântat alături de o voce feminină şi de o chitară masculină.
Twins to one, următorii concurenţi, doi gemeni instrumentişti la chitară, respectiv orgă, plus o voce care imita la perfecţie timbrul artistului Jason Mraz pe piesa “I’m yours”, au animat publicul, care a început să aplaude.
“Poze cu sunet”, nu un proiect de liceu, ci o trupă în adevăratul sens al cuvântului, câştigătoare a numeroase festivaluri de muzică şi adeptă a stilului etno folk, cu vioara şi chitara clasică drept elemente distinctive, a prezentat prima compoziţie proprie, piesa “Cailor”, o încercare de reinventare a piesei “Amintiri cu haiduci”.
Actul naţionalist “Made in Romania”, prezent săptămânal în barul La Piraţi, a sunat bine şi închegat, ca o adevărată trupă, fiecare instrument interpretând propria linie melodică în completarea celorlalte fragmente muzicale.
La polul opus, cel mai amuzant număr al serii, “chiulangiii” de la Chiul, care se pare că au lipsit chiar şi de la ora de muzică, lipsiţi de inhibiţii şi fără teamă de ridicol, au fost primul act care nu suna a trupă, ci a individualităţi. Visătorul chitarist woodstockian mergea solitar, tobele erau în contratimp cu basul şi vocile au zbierat de-a dreptul pe “Iluzia unei insule”.
Secţiunea “muzică” a fost încheiată dinamic de trupa “Purple Light”, formată din cinci băieţi cu look Beatles şi cinci fete, care l-au adus pe scenă la piesa „Heal the world” pe un Michael Jackson mai slab şi mai tânăr care a efectuat faimoasele scheme de dans, fără moonwalk, spre deliciul publicului.
În ciuda scepticilor, se naşte o nouă generaţie Flacăra, nu cea violetă, ci flacăra verde a tinerilor ambiţioşi care doresc să cânte acea muzică care pătrunde în fibrele sintetice ale urchilor ascultătorilor rupând bariera acordurilor simple, devenind esenţă.
