Intrăm într-o perioadă mai întunecată decât toate celelalte. Fondul Monetar Internaţional nu mai poate fi împachetat de vorbăria lui Emil Boc şi nici de deturnările de subiect conduse de la Cotroceni. Suntem cu adevărat în criză şi nu avem o echipă de guvernanţi capabilă să ia cele mai banale măsuri. Nici cheltuielile bugetare nu scad, nici măsurile stimulative nu îşi arată roadele, nici încasările la buget nu cresc. Nici din contrabanda cu ţigări şi alcool nu strângem mai mult, nici din taxele pe cârciumărit şi petreceri, nici din contrabanda cu legume şi fructe din import. Nici de sumele astronomice pierdute pe calea TVA neîncasată nu s-a agăţat nimeni. Nimic din ce ar putea folosi bugetului public nu este clintit de această maşinărie de vorbe dirijată de cuplul Băsescu-Boc.
Culmea este că amândoi stau cu capul în cutia de pantofi şi nu ies să ne dea nici o explicaţie. Ieri, în faţa Ministerului Finanţelor Publice, omul cu banii părăsea clădirea ca unul ieşit de la DNA, nu de la discuţii cu FMI. Artist în motociclete şi neveste, ministrul Finanţelor avea figura omului dispreţuitor şi superior. Ai zice că lui i se rupe în douăzeci de toată agitaţia din jur.
În fapt, ministrul cu aer de fante arăta mai degrabă ca un personaj aerian. Dacă-l priveai atent se vedea că monosilabicul amant de la Finanţe n-are soluţii şi nu ştie să explice nimic. Mai rău, figura lui care nu trăda nici un gând arăta că scoarţa nu găzduieşte nici o variantă de salvare. Figura sa de om ajuns trimitea mai degrabă la interesul pentru o fustă sau pentru ceva mălai în plus, ca în precedentul mandat. Şi pe urmă, la revedere, să o scoată cine a băgat-o!
Cu un premier mai pitic în gândire decât în centimetri, cu un preşedinte mai ocolit decât mersul unui cherchelit şi cu un ministru de Finanţe mai slab la socoteli decât propria socoteală nu ne paşte ameninţă decât o perioadă de coşmar.
E pentru prima oară când mi-ar fi plăcut să fiu departe! Nu-mi place să admir peisajul atunci când şandramalele se dărâmă!