Boc aşteaptă intrarea în faliment

Guvernul Boc se împrumută liniştit şi speră să ajungă în situaţia Greciei. Şi asta pentru că, tot după modelul statului elen, Executivul aşteaptă salvarea din partea UE. Cel puţin asta susţine fostul premier Adrian Năstase.

De cotidianul.ro - Autor
Boc aşteaptă intrarea în faliment

Guvernul Boc se împrumută liniştit şi speră să ajungă în situaţia Greciei. Şi asta pentru că, tot după modelul statului elen, Executivul aşteaptă salvarea din partea UE. Cel puţin asta susţine fostul premier Adrian Năstase.

El trage un semnal de alarmă, spunând că “România e condamnată să repete situaţia Greciei”.

Mai mult, preşedintele Consiliului Naţional al PSD scrie pe blogul lui că “riscul major este ca, văzând ce se întâmplă în Grecia, unde UE a acoperit o gaură neagră (un deficit public de peste 110% din PIB), şi guvernul din România să spere că îndatorarea poate continua, iar salvarea să vină de la UE”.

În ceea ce priveşte principalul vinovat pentru situaţia actuală a ţării, pe care Năstase o numeşte “dezastruoasă”, acesta este, în opinia fostului premier, Traian Băsescu.

Social democratul susţine că şeful statului a forţat guvernul Boc, anul trecut, să comunice o situaţie artificial pozitivă, pentru campania electorală, iar acum, pentru a acoperi dezastrul, Executivul “minte deliberat opinia publică şi lansează teme false pentru a acoperi adevărul. Marea minciună care se construieşte este aceea că întreaga clasă politică e de vină pentru dezastrul actual”.

Deşi remanierea şi chiar moţiunea sunt teme din ce în ce mai discutate, fostul prim-minsitru susţine că plecarea guvernului Boc nu este suficientă pentru ieşirea din criză, fiind nevoie de schimbarea chiar a preşedintelui.

Năstase explică, tot în cadrul postării pe blogul său, cum a apărut “marea minciună a ieşirii din criză în România“.

Criza, mascată pentru campania electorală

Fostul premier spune că recesiunea a devenit tot mai vizibilă la finalul lui 2009: “În prag de campanie electorală, după cinci ani de mandat prezidenţial şi după un an de largă coaliţie în care toate instrumentele economico-financiare s-au aflat în mâna premierului Boc şi a miniştrilor PDL, criza economică a devenit tot mai vizibilă”.

În aceste condiţii, spune Năstase, în pofida tuturor semnalelor care anunţau problemele economice, Traian Băsescu a forţat guvernul Boc să prezinte situaţia economică în termeni foarte optimişti pentru a fi reales preşedinte.

“Celebrele vizite în centrele industriale, în care Băsescu dădea asigurări muncitorilor că nimeni nu îşi va pierde locul de muncă, spun totul despre strategia bazată pe minciună a actualei puteri”, mai scrie reprezentantul PSD.

Acesta susţine că, după alegeri, Băsescu a fost nevoit să „mistifice realitatea”, în continuare, numindu-l, din nou, ca premier pe Emil Boc, pentru a avea control asupra guvernului.

În ceea ce priveşte situaţia actuală, Năstase nu vede cu ochi buni o posibilă revenire economică.

El spune că, deşi datele arătau că la sfârşitul lui martie rata şomajului era de 8,36%, tendinţa este una ascendentă, iar, potrivit unei monitorizări Eurofound, ţara noastră s-a clasat, în primul trimestru al anului, pe locul al doilea în UE la numărul de locuri de muncă pierdute.

Românii, tot mai săraci

Rata sărăciei a crescut în 2009 de la 5,7%, cât era în 2008, la 7,4%, iar numărul populaţiei afectate de sărăcie extremă a ajuns la 1,59 milioane.

Pe un fond crescut al ratei de sărăcie, statul nu-şi ajută cetăţenii prea mult. Dacă media cheltuielilor sociale în UE reprezintă 26% din PIB, în România ele sunt doar 13%.

Datele prezentate de fostul premier mai arată că datoria publică a României se ridica, la sfârşitul lunii februarie 2010, la 155,027 miliarde de lei, reprezentând 28,77% din PIB, conform datelor MFP.

Cea mai mare parte a datoriei publice a fost contractată prin: împrumuturi de stat (39,77%); certificate de trezorerie (18,05%); obligaţiuni de stat (17,19%); eurobonduri (6,11%); leasing financiar (0,06%); împrumuturi din disponibilităţile Contului General al Trezoreriei Statului, utilizate pentru finanţarea deficitului bugetului de stat (18,81%). 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.