Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţia “Meridian” susţin că majorarea taxelor nu ar face decât să mărească şi mai mult evaziunea fiscală şi ar avea efecte “devastatoare” pentru populaţie.
“Adoptarea unor asemenea decizii este de natură a spori evaziunea fiscală în condiţiile în care aceasta a atins îngrijorătorul procent de 28% la nivelul anului 2009, procentul fiind acum în creştere. Reamintim faptul că impozitarea micului contribuabil s-a majorat în anul 2005 de la 14% la 16%. Creşterea cotei unice de impozitare îi va împovăra şi mai mult pe salariaţii români ”, se arată într-un comunicat de presă a celor cinci confederaţii.
Sindicatele atenţionează că asemenea decizii vor genera o explozie a nemulţumirilor sociale ca în Grecia, ţară care se confruntă cu grave probleme economice şi în care sindicatele îşi apără drepturile în stradă.