„Evenimentul Zilei” publică un articol în care anunţă că în seara de 5 mai emisiunea „Nasul” (nu e greşeală de corectură) de la „be1 TV” (vorba lui Mircea Badea) a fost lider de audienţă cu 2,2 puncte de rating. Păi cu 2 puncte nu prea poţi fi, ne-am spus noi. Drept urmare, citind tot articolul, aflăm că emisiunea realizată de Radu Morar a fost lider de audienţă pe piaţa televiziunilor de talk-show şi ştiri. Păi, aşa mai vii de acasă! Nu de alta, dar parcă e greu de crezut că au lăsat românii filmele de la televiziuni de la orele 21.00-22.00 să se uite la emisiunea „Pinocchio” (mă rog, „Nasul”).
Tot de la „Nasul” aflăm că măsurile anunţate de Traian Băsescu privind reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% se vor lua pentru ca actualul guvern să respecte vechea lege a pensiilor. Adică punctul de pensie să fie de 45% din salariul mediu pe economie. Cum s-a întâmplat această minune? Păi la tabla de la „Nasul” pe hârtie un domn a creionat ceva matematică care, tradusă pe limba muritorilor, ar suna aşa: la ora actuală, punctul de pensie este de 39,5% din salariul mediu, dar legea cere să fie de 45%. Pentru asta se scad salariile cu 25% şi automat scade şi salariul mediu cu 25%. Dar în aceste condiţii punctul de pensie reprezintă mai mult de 45% din noul salariu mediu. De aceea se scade şi pensia cu 15% şi se ajunge în situaţia ca punctul de pensie (cel scăzut) să fie de 45% din salariul mediu (tot cel scăzut). Tare emisiunea asta, „Nasul”! După ce te uiţi la ea afli ca pensionar că de fapt Băsescu nu ţi-a luat din pensie, ci ţi-a dat.