Sean Connery, citat într-o anchetă imobiliară vizând spălarea de bani

Actorul scoţian Sean Connery este citat într-o anchetă imobiliară cu privire la vânzarea unei reşedinţe care i-a aparţinut în oraşul Marbella (Spania), informează AFP.

De cotidianul.ro - Autor
Sean Connery, citat într-o anchetă imobiliară vizând spălarea de bani

Actorul scoţian Sean Connery este citat într-o anchetă imobiliară cu privire la vânzarea unei reşedinţe care i-a aparţinut în oraşul Marbella (Spania), informează AFP.

Numele lui Sean Connery este menţionat într-o anchetă preliminară, care se referă, printre altele, la spălare de bani şi abuz în serviciu, la vânzarea unor terenuri în condiţii considerate suspecte de către anchetatori , a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Tribunalului Superior al Andaluziei.

Ancheta, a cărei nouă etapă se desfăşoară zilele acestea, este condusă de un judecător de instrucţie din Marbella, care a citat alte şapte persoane ca martori.

În total, 28 de persoane vor fi audiate în acest caz, a mai precizat purtătorul de cuvânt, care nu a vrut să spună dacă Sean Connery face parte din acest grup, cum susţin ziarele spaniole El Pais şi El Mundo.

"Ancheta se desfăşoară în secret şi nu putem preciza numele persoanelor care vor fi audiate, cu atât mai puţin dacă ele nu au primit încă o citaţie oficială de la tribunal", a adăugat acesta.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.