Oamenii de ştiinţă resping ipoteza sfârşitului lumii în 2012

Un grup de oameni de ştiinţă mexicani şi străini au respins teoria că în textele străvechi ale civilizaţiei maya s-ar regăsi profeţii privind sfârşitul lumii şi mari cataclisme, în decembrie 2012, cum asigură un mare număr de susţinători ai acestei ipoteze, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

De cotidianul.ro - Autor
Oamenii de ştiinţă resping ipoteza sfârşitului lumii în 2012

Un grup de oameni de ştiinţă mexicani şi străini au respins teoria că în textele străvechi ale civilizaţiei maya s-ar regăsi profeţii privind sfârşitul lumii şi mari cataclisme, în decembrie 2012, cum asigură un mare număr de susţinători ai acestei ipoteze, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

În ediţia din mai-iunie a revistei de Arheologie Mexicană editată de Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) expertul Anthony Aveni analizează conţinutul calendarelor maya şi asigură că “la examinarea datelor ştiinţifice şi culturale, predicţiile asupra unui cataclism s-au dovedit foarte îndoielnice”.

Aveni, specialist în astronomie şi antropologie la Universitatea Colgate (New York) şi autor al cărţii „The end of time: The maya mistery of 2012”, este de părere că „lecţiile istorice şi progresele realizate de mayaşi, şi de alte culturi complexe, au o atractivitate intrinsecă”.

Expertul american a amintit că în ultimii ani au proliferat viziunile catastrofale atribuite mayaşilor potrivit cărora la “21 decembrie 2012 sistemul calendaristic al civilizaţiei maya va reveni la zero pentru a-şi reîncepe ciclul său de 5.125 de ani”.

Înaintea de încheierea acestui de ciclu, profeţii moderni prevestesc formarea unei găuri negre în centrul galaxiei prin alinierea planetelor cu soarele care va rupe echilibrul, “aruncând o mare cantitate de particule”, ceea ce va modifica axa magnetică a Pământului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.