Scăderea salariilor, anunţată zilele trecute de preşedintele Traian Băsescu, va accentua corupţia din sistem, atenţionează preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. "Scăderea salariilor influenţează corupţia din sistem. În momentul de faţă, peste 60% din angajaţii din sectorul bugetar au salarii sub 1.000 RON. Cu aplicarea a ceea ce s-a spus, peste 75% vor avea venituri sub 1.000 RON. Acum, patronatele sunt oarecum fericite că singura măsură a fost reducerea cheltuielilor doar scăderea salariilor. Reducerile au fost doar din această zonă, nu şi din cea a achiziţiilor publice", a declarat, sâmbătă, preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, în cadrul emisiunii "Tănase şi Dinescu", de la Realitatea TV.
Sindicaliştii s-au arătat total nemulţumiţi de anunţul "aberant" al preşedintelui, a spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea."Confederaţiile sindicale au hotărât să ceară o întrevedere după mesajul preşedintelui, făcut în noua sa calitate de premier. Nu am fost consultaţi şi în momentul în care am văzut aceste măsuri, ni s-a părut aberant şi nefiresc să pui toată povara unei guvernări nefireşti pe seama oamenilor. Dorim să le transmitem confederaţiilor sindicale că nu putem fi de acord cu asemenea măsuri", a precizat preşedintele FSLI, Aurel Cornea.