Gafă de proporţii a preşedintelui României: „Să prevenim grecizarea ţării!”

Şeful statului român a făcut o gafă diplomatică, duminică, când a vorbit despre măsurile economice anticriză pe care România a trebuit să le ia. „Propun societăţii ca împreună să prevenim grecizarea ţării. Dacă mai angajăm un credit de 3 de miliarde probabil vom ajunge in situatia Greciei”, a spus preşedintele României.

Gafă de proporţii a preşedintelui României: „Să prevenim grecizarea ţării!”

Şeful statului român a făcut o gafă diplomatică, duminică, când a vorbit despre măsurile economice anticriză pe care România a trebuit să le ia. „Propun societăţii ca împreună să prevenim grecizarea ţării. Dacă mai angajăm un credit de 3 de miliarde probabil vom ajunge in situatia Greciei”, a spus preşedintele României.

În trecut, Traian Băsescu a mai făcut şi alte gafe de natură diplomatică, când a spus că "Marea Neagră e un lac rusesc".

Într-un acces de populism, preşedintele ţării a spus că "ar fi" dispus să-şi cedeze leafa până la sfârşitul anului într-un fond de solidaritate, dar fără să precizeze că e decis să facă acest lucru. Încă oscilează !
Şeful statului nu a scos o vorbă despre restructurarea aparatului uriaş de consilieri prezidenţiali.

 

Viziunile despre economie ale lui Zeus

Traian Băsescu povestit cum vede el lucrurile:“Personal sunt conştient de nevoia absolută de cooperare între toate forţele societăţii. Pentru că ţara nu este a preşedintelui, a Guvernului sau a unui lider de partid, ci a celor 22 de milioane de români, iar ceea ce eu propun societăţii româneşti este ca împreună să prevenim grecizarea ţării. Dacă noi mai angajăm un credit probabil nu de 20, ci de 30 de miliarde, vom ajunge ca în situaţia din Grecia. Or, cred că este ultimul moment în care împreună putem să evităm agravarea situaţiei financiare a ţării şi împreună putem găsi soluţii pentru ca anul 2011 să fie un an în care instituţiile statului să funcţioneze altfel, mai ieftin, mai eficient”.

Nici guvernare n-a mâncat, nici responsabilităţi nu-şi asumă

Traian Băsescu a avertizat că în cazul în care  nu se iau măsuri de reducere a salariilor şi pensiilor România va fi nevoită să ia un nou credit, ce ar putea ajunge chiar la 30 de miliarde de euro. Preşedintele tuturor românilor, care aşteaptă susţinere a măsurile anunţate de el de la toate forţele, inclusiv cele politice, s-a găsit să se răfuiască exact cu partidele din opoziţie:“Am fi amanetat cu totul viitorul ţării şi viitorul fiecăruia dintre români. Una dintre concluziile acestei decizii grele pe care am fost nevoiţi să o luăm este că trebuie să nu ne mai amăgim, să nu mai vindem falsuri românilor ori de câte ori ne aflăm în campania electorală sau premergător campaniei electorale. Banii care s-au dat mărindu-se pensiile sau salariile, dându-se sporuri, toate acestea astăzi se răzbună, şi din păcate nu se răzbună pe cei care au profitat, pe cei care au mituit populaţia cu astfel de angajamente care nu aveau acoperire în timp”.

Preşedintele zecimalelor

 

Preşedintele a venit  şi cu “o informaţie pe care, la intervenţia de acum două zile nu v-am dat-o”: “Un alt obiectiv este reducerea obligaţiilor de plată ale bugetului de stat. În acest an, urmare a datoriilor pe care România le-a contractat în 2007, 2008 şi parte din 2009, bugetul de stat trebuie să plătească 10,007 miliarde euro”.

Şeful statului a arătat că în primul trimestru au fost plătite 260 de milioane euro, în trimestrul doi se plătesc 2,257 miliarde euro, în trimestrul trei urmează să fie achitate 3,16 miliarde euro, iar în trimestrul patru 2,5 miliarde euro.

Preşedintele a oferit şi alte detalii:“În total, anul acesta, urmare a creditelor pe care le-am angajat în anii anteriori pentru a susţine deficitul bugetului de stat, avem de plătit peste 10 miliarde euro. Şi ca să vă fie şi mai clar de ce trebuie să ne diminuăm cheltuielile bugetare, pentru a diminua creditele pe care le angajăm, vă pot spune că numai dobânzile pe care trebuie să le plătim anul acesta sunt peste 1,8 miliarde euro, ceea ce înseamnă de două ori tranşa următoare de la FMI”.

În opinia sa, se impunea tăierea cheltuielilor bugetului de stat având în vedere că  fondul de salarii reprezintă circa 27% din bugetul de stat.

 

Băsescu s-a declarat şi adeptul reducerii cheltuielilor sociale, care reprezintă peste 35% din bugetul de stat alături de fondul de pensii .

Şeful statului vrea o participare a tuturor la soluţionarea problemelor legate de criza economică:“Din acest motiv am răspuns pozitiv solicitării sindicatelor de a se constitui un grup de analiză, la care să participe Guvern, sindicate, patronate, reprezentanţi ai partidelor parlamentare şi Preşedinţia României, pentru ca împreună în următoarele şase luni să găsim soluţii pentru a cheltui mai bine şi mai eficient, începând cu 1 ianuarie 2011”.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.