Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis liderilor sindicali că nu doreşte reducerea salariilor în sectorul bugetar cu 25%, ci ar prefera disponibilizările, ceea ce ar putea implica reducerea personalului bugetar cu circa 150.000 de persoane şi dispariţia unor sporuri şi stimulente.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat că primii disponibilizaţi care ar putea să apară din sistemul bugetar sunt angajaţii TESA din sistemul sanitar pentru a evita reducerea cu 25% a veniturilor doctorilor şi asistentelor medicale. "Preşedintele ne-a spus clar că nu este adeptul reducerii cu 25% a salariilor, ci el vrea doar să fie redus numărul angajaţilor din sistemul bugetar. Fiecare va hotărî în dreptul lui cine şi de când urmează să plece acasă. De exemplu, în sistemul sanitar, reducerea cu 25% a fondului de salarii e posibil să afecteze doar personalul TESA", a precizat Petcu.
Liderul sindical a explicat că în sistemul sanitar şi în domeniul asistenţei sociale lucrează aproape 330.000 de persoane dintre care circa 80.000 de persoane sunt personal TESA, respectiv angajaţii din sectoarele tehnic, economic şi administrativ.
"I-am cerut preşedintelui să promoveze în regim de urgenţă un Pact naţional pentru sănătate, precum cel iniţiat în învăţământ, astfel încât, la începutul anului viitor, să putem vorbi de venituri mai mari în sistemul sanitar şi să putem prinde în bugetul pe 2011 un buget mai mare pentru sănătate. Sigur că reformarea sistemului sanitar va viza şi restructurarea numărului de angajaţi, dar vorbim aici de disponibilizări doar din rândul personalului din zona administrativă a spitalelor", a mai spus preşedintele CNSLR Frăţia.
Marius Petcu a afirmat că reprezentanţii Comisiei anticriză ce urmează să se întâlnească marţi urmează să stabilească în ceea ce priveşte reducerea numărului de angajaţi din sistemul bugetar cu aproape 150.000 şi reducerea sporurilor şi a altor stimulente din aparatul de stat.