Doar 16.500 de şomeri cu vârsta sub 25 de ani şi-au găsit locuri de muncă în primele trei luni din 2010, dintr-un total de 105.007 de tineri luaţi în evidenţă pentru şomaj, potrivit datelor ANOFM. Numărul de şomeri sub 25 ani din 2010 s-a dublat faţă de anul 2008. În primul trimestru, cei mai mulţi şomeri tineri au fost înregistraţi în judeţele Dolj – 5.402 şomeri, Prahova – 3.873, Suceava – 3.864, Mureş – 3.558 şi Argeş – 3.521.
Potrivit specialiştilor, numărul şomerilor tineri va creşte exponenţial în această vară, când vor termina facultatea alţi 112.000 de tineri. "Şansele tinerilor de a se reintegra sunt foarte mici, deoarece sistemul de educaţie este rupt total de cerinţele de pe piaţa muncii", spune Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.
Acesta a intervievat recent 250 de tineri pentru un program intern, iar răspunsul lor invariabil la întrebarea "Ce ştii să faci?" a fost "Orice". "Acesta este răspunsul tipic atunci când nu ştii să faci nimic", completează Costin.
În primele 3 luni din 2010, aproximativ 680 de tineri (sub 1% dintre cei fără job) s-au reintegrat în câmpul muncii prin iniţierea unei afaceri sau prin demararea unei activităţi independente."Tinerii din România au o disponibilitate redusă la relocare, ceea ce înseamnă că unii dintre ei sunt condamnaţi la şomaj, locuind în zone fără oportunităţi pe piaţa muncii", explică şi Mihai Tudor, directorul general al IBM România.
Aproximativ 62% dintre tinerii şomeri îşi caută un loc de muncă de peste jumătate de an, potrivit unei cercetari realizate de institutul Data Media, la solicitarea ANOFM.