Băsescu se spală pe mâini de sindicalişti şi susţine acordul cu FMI

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o scurtă revistă a presei de marţi în declaraţia de presă susţinută la Palatul Cotroceni, referitoare la întâlnirea de astăzi cu Guvernul, sindicatele şi patronatele în Parlament. Dintre declaraţiile uimitoare ale preşedintelui am putea spicui constatarea că se spală pe mâini de sindicalişti şi anunţă că Preşedinţia nu va mai participa la astfel de întâlniri cu nunaţe că Guvernul şi preşedintele au luat măsuri împotriva românilor, faptul că nu ezită să-i atace încă o dată pe „diletanţii” din Opoziţie care vin cu soluţii neînsemnate din cauza faptului că nu sunt argumentate cu cifre şi care nu vor altceva decât să „creeze dezordine”.

De cotidianul.ro - Autor
Băsescu se spală pe mâini de sindicalişti şi susţine acordul cu FMI

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o scurtă revistă a presei de marţi în declaraţia de presă susţinută la Palatul Cotroceni, referitoare la întâlnirea de astăzi cu Guvernul, sindicatele şi patronatele în Parlament. Dintre declaraţiile uimitoare ale preşedintelui am putea spicui constatarea că se spală pe mâini de sindicalişti şi anunţă că Preşedinţia nu va mai participa la astfel de întâlniri cu nunaţe că Guvernul şi preşedintele au luat măsuri împotriva românilor, faptul că nu ezită să-i atace încă o dată pe „diletanţii” din Opoziţie care vin cu soluţii neînsemnate din cauza faptului că nu sunt argumentate cu cifre şi care nu vor altceva decât să „creeze dezordine”.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o scurtă revistă a presei de marţi în declaraţia de presă susţinută la Palatul Cotroceni, referitoare la întâlnirea de astăzi cu Guvernul, sindicatele şi patronatele în Parlament. Dintre declaraţiile uimitoare ale preşedintelui am putea spicui constatarea că se spală pe mâini de sindicalişti şi anunţă că Preşedinţia nu va mai participa la astfel de întâlniri cu nunaţe că Guvernul şi preşedintele au luat măsuri împotriva românilor, faptul că nu ezită să-i atace încă o dată pe „diletanţii” din Opoziţie care vin cu soluţii neînsemnate din cauza faptului că nu sunt argumentate cu cifre şi care nu vor altceva decât să „creeze dezordine”. De asemenea, şeful statului aminteşte de semnalele de alarmă trase încă din campania prezidenţială din toamna lui 2009 referitoare la incapacitatea de plată cu care se va confrunta ţara noastră.

„Susţin fără rezerve că soluţia adoptată în proiectul de acord cu FMI, Banca Mondială şi UE este cea mai bună soluţie pe care România o putea adopta în acest moment”, declară cu seninătate Traian Băsescu şi argumentează că „la baza discuţiei au stat cifrele economice”. Cu doar câteva ore înainte spusese că acordul cu FMI se poate renegocia.

Preşedintele se răfuieşte cu televizorul şi cu ce a mai lăsat în Opoziţie

Preşedintele atacă partidele din Opoziţie şi spune că acestea vin cu soluţii la ieşirea din criză, soluţii care nu sunt argumentate cu cifre statistice.

„Toată lumea dă soluţii, partidele se reped la televizor să dea soluţii, dar nu sunt însoţite de cifre aceste soluţii. Când voi vedea soluţii argumentate cu cifre le voi considera soluţii alternative. Până atunci rămân doar cele două alternative discutate cu Fondul”, afirmă Băsescu.

El a explicat decizia de a nu mai implica Preşedinţia în discuţiile cu Guvernul, sindicatele şi patronatele, ca cea de astăzi, spălându-se pe mâini la prima nuanţă negativă la adresa reprezentanţilor Puterii. Astfel, Băsescu a „sesizat astăzi o nuanţă care de altfel a generat reacţia de a anunţa pe toţi participantii că Preşedinţia nu mai participă la un astfel de format. Era nuanţa că Guvernul şi preşedintele au luat măsuri împotriva românilor. Resping categoric o astfel de abordare. Soluţia pe care eu şi Guvernul am propus-o românilor este soluţia pe care România o poate lua acum”.

Alternativele

O alternativă la soluţia aleasă de Preşedinte şi de Guvern, în opinia sa, este cea de recuperare „a ceea ce s-a consumat fără acoperire în producţie în perioada 2007-2008. Noi toţi am ştiut atunci că avem salarii mai mari decât producţia internă şi pensii mai mari decât fondul destinat plăţii pensiilor. Am avertizat atunci că vom ajunge la nesustenabilitate”.

Alternativa la alternativa semnării proaspătului acord cu Fondul este ca România să continue „spirala împrumuturilor, care vor ajunge foarte repede să sufoce orice şansă de dezvoltare a României”.

Identificarea problemei şi găsirea soluţiei

Consilierii şi experţii prezidenţiali ar fi identificat de ce ţările europene (preşedintele dă exemplul Greciei – n. red.) intră în dificultate: „Intră în dificultate ţările care au datorii mari. Am observat acest lucru şi de aceea împreună cu Guvernul, cu guvernatorul BNR am stabilit că soluţia corectă e să diminuăm spirala împrumuturilor pentru consum. Nu rezolvăm integral problema anul acesta. Vor trebui să se ia măsuri pe viitor dar acum trebuie să le luăm imediat”, afirmă Băsescu.

Ca o concesie făcută sindicaliştilor şeful de la Cotroceni a ordonat Guvernului să nu adopte scrisoarea scrisoarea către FMI decât atunci când va avea avizul CES, arătându-se totuşi „bucuros” dacă de acolo vor ieşi soluşii mai bune decât cea pe care Guvernul o propune acum.

„Dar trebuie să fie soluţii prin care să încercăm de a cheltui atât cât producem. Putem ajunge în situaţia de a fi salvaţi. Eu propun românilor să nu ajungem acolo. Cu cât întârziem astfel de măsuri cu atât ele vor fi mai grele. Eu insist pentru măsuri interne şi nu pentru împrumutul de bani”, a mai spus şeful statului.

Răspunsurile vin sub forma unei întrebări

„Îi rog pe oamenii veseli din politică, din presă, din lumea sindicală, din lumea de afaceri să rspundă: Cum ar putea să împrumute România 11,7 miliarde de euro pentru a-şi acoperi deficitul în condiţii fără un acord cu Fondul” este întrebarea pe care Traian Băsescu mult mai vesel decât la cei la care a făcut referire o lansează public. Nerăbdător, cum îl ştim, şeful statului nu aşteptat răspunsul şi a oferit el însuşi unul: „Asta înseamnă că vom putea începe imediat să nu mai plătim salarii şi pensii”.

Avertizări de campanie îndeplinite

Răspunsul la întrebarea lansată mai sus de şeful statului îşi află originea în previziunile acestuia în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni de anul trecut când şeful statului a avertizat că vom ajunge la nesustenabilitate, dar acum, într-un nou mandat şi în condiţiile economice actuale „trebuie să facem acest lucru” (cu referire la proiectul de acord cu FMI, banca Mondială şi UE prin care se cere creşetera fiscaşităţii, reducerea salariilor şi a pensiilor – n. red.).

Momentul este unul favorabil unor astfel de măsuri: „Acum este cel mai mic cost pe care-l putem suporta. Cu cât întârziem cu atât costurile pentru români vor fi mai mari”.

Concluziile: „Eu am făcut o ofertă corectă românilor”

După toate ordinele Traian Băsescu a tras singur şi concluziile: „Consider că prin conţinutul scrisorii bazată pe cifre, pe consultarea celor mai avizate instiutuţii din România, eu am făcut o ofertă corectă românilor. O soluţie alternativă dacă va fi adusă în discuţie poate să fie. Eu nu-mi însuşesc decât soluţia corectă”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.