Obişnuit al Croisettei, Loach participă anul acesta pentru a zecea oară la festival, iar motivul apariţiei lui în ultimul moment se explică prin întârzierea cu care a fost gata filmul. Distins cu Palme d’Or în 2006, pentru „Le Vent”, Loach îşi declinase participarea în acest an, considerând că filmul nu va putea fi finalizat în timp util. Producătoarea britanică a peliculei a reuşit însă un tur de forţă şi s-a hotărât să propună încrierea lui fără ştirea regizorului, după cum a afirmat Thierry Frémeaux, delegatul general al manifestării. Acesta a amintit că nu este prima dată când sunt admise filme pe ultima sută de metri. “Yol” de Yilmaz Güney, “Omul de fier” al lui Wajda şi “Gustul cireşelor” de Abbas Kiarostami au fost introduce în acelaşi fel pe vremea lui Gil Jacob. Toate trei au obţinut Palme d’Or. Să se repete oare istoria? În orice caz, filmul lui Ken Loach va fi proiectat pe 20 mai, în aceeaşi zi cu “Faire Game” de Doug Liman şi “Nostra vita” de Daniele Luchetti.
Presa franceză n-a scăpat ocazia de a comenta apariţia unui actor-om politic pe ecranul de la Cannes. Este vorba despre fostul prim-ministru Lionel Jospin, care-şi joacă propriul personaj în pelicula „Le Nom des gens” a lui Michel Leclerc, proiectată în deschiderea secţiunii „La Semaine de la critique”, la 13 mai. Este o comedie „antisarkozistă”, în care Lionel Jospin apare într-o scenă de aproximativ cinci minute. „În timp ce Prima Doamnă se pregăteşte să turneze într-un film de Woody Allen, scrie Bastien Lepage, fostul prim-ministru îşi face direct intrarea pe Croisette”. Proaspătul actor-om politic nu va fi însă prezent la premieră.
Plimbare pe Croisette cu Brigitte Bardot
S-ar părea că secţiunea Cannes Classics prilejuieşte şi alte nostalgii decât cele estetice. “Le Figaro” reface atmosfera anilor ’50, când plaja era locul întâlnirilor nonformale ale participanţilor, când festivalul nu era “ascuns în spatele barierelor prevăzute cu un serviciu de pază incredibil de musculos”, iar lampioanele nu fuseseră înlocuite cu spoturile unui “târg al imaginilor”.
În 1953, aminteşte Valéry Lejeune, artiştii, regizorii şi producătorii “se băteau” să ajungă la Cannes, unde râsetele răsunau în timpul unui grătar pe plajă sau al unui joc de petang. În 1953, când Palme d’Or revenea filmului “Salariul groazei”, al lui Henri-Georges Clouzot, avându-l ca protagonist pe Yves Montand, Kirk Douglas, fără ochelari negri sau gărzi de corp, se bronza pe plaja Cannes-ului, străduindu-se, ca toţi ceilalţi mari actori ai vremii, să facă parte integrantă din decor. Banii nu curgeau în valuri, dar râsetele însoţeau petrecerile improvizate în faţa vilelor, de la care Anouk Aimée pleca către ora 5 dimineaţa. În locul marilor hoteluri de lux erau restaurante obişnuite, cum ar fi “Casa Pescarilor”, la care venea în fiecare zi la dejun Brigitte Bardot, “sex-simbolul” acelor ani, iar la amiază, de la Martinez, restaurantul unde se strângeau de obicei italienii, se putea auzi râsul plin al Sophiei Loren. Pe terasa hotelului “Carlton” puneau ţara la cale Bob Nicholson şi Bob Rafelson, iar în 1987, la Majestic, Sandrine Bonnard, Pialat şi Depardieu sărbătoreau la un pahar premierea cu Palme d’Or a filmului “Le Soleil de Satan”. Oricând, Jean-Paul Sartre putea fi găsit pe plajă, în costum de baie, aceeaşi plajă pe care se proiectau scene din filmul “No Exit” (1962), realizat de Tad Danielewski după piesa sa cu acelaşi nume şi premiat cu “Ursul de Aur. Câţiva ani mai târziu, acelaşi loc era dominat de David Lynch cu proiecţiile peliculei “Wild at Heart” (1990), ce primea şi ea suprema distincţie a festivalului. Par incredibile astăzi zilele în care îl puteai întâlni întâmplător pe stradă pe Burt Lancaster, protagonistul altui film de Palme d’Or, “Ghepardul”, sau îl puteai auzi pe o terasă pe Luchino Visconti, venit să prezinte “Moarte la Veneţia”, acordând un interviu.
Astăzi, constată nostalgicii vechiului Cannes, festivalul este cu totul altceva. “Odată cu înlocuirea vechiului palat cu buncărul care se numeşte centrul pentru congresele internaţionale, Festivalul a devenit megaloman, chiar dacă bucuria de a descoperi un film este un drog delicios şi puternic pe care numai el îl poate oferi”, consideră scriitoarea şi jurnalista Anne de Gasperi.
Vremurile, ca şi oamenii s-au schimbat. Goana după profit a înlocuit critica cu imagini video în ziare, iar vedetele se ascund în spatele geamurilor fumurii ale limuzinelor ce trec în goană către covorul roşu şi înapoi către Eden Roc, într-o vilă departe de zgomotul fanilor, sau direct către aeroport. Întâlnirile sunt guvernate de legea “reclamei”, bătălia pentru transmisiile digitale este acerbă, vedetele sunt inaccesibile…
Şi, cu toate acestea regrete ale celor care nu mai recunosc festivalul tinereţii lor, toată lumea se bate să ajungă la Cannes! Covorul roşu va fi asediat şi astăzi de miile de cinefili şi curioşi, veniţi să-şi admire vetele preferate şi toaletele lor, alese de la marile case de haute-couture, cu multe luni înainte.
