Angajaţii Oficiului de Cadastru Iaşi au declanşat, marţi, un protest spontan în faţa instituţiei, timp de două ore, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna martie şi pentru că veniturile lor vor fi reduse, în unele cazuri, chiar şi cu 75%.
Potrivit liderului de sindicat, cei aproximativ 90 de angajaţi ai instituţiei au primit doar 70% din salariul pe luna martie, restul banilor nefiind achitaţi până în prezent.
Protestatarii afirmă că în urma schimbărilor unor acte legislative de către Guvern, unii angajaţi ai instituţiei vor ajunge să le fie reduse salariile chiar şi cu 75%, în condiţiile în care cele mai mari salarii sunt de aproape 1.800 lei.”Există o incertitudine şi asupra modului cum vom fi plătiţi pentru luna aprilie. După cum s-a decis la nivel central, angajaţii Agenţiei Naţionale de Cadastru vor fi reîncadraţi pe funcţii de funcţionari publici sau personal contractual.