Magistraţii completului de nouă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au respins definitiv cererea de eliberare sub control judiciar a senatorului Cătălin Voicu, arestat pentru corupţie, au ajuns la concluzia că „printr-o hotărâre definitivă s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că există date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului”.
Totodată, judecătorii au susţinut că interceptarea discuţiei dintre finul senatorului Cătălin Voicu, Dan Floarea, şi presupusa avocată a acestuia, Laura Drăgotescu, în care Floarea spunea că i-a restituit lui Costel Căşuneanu toţi banii împrumutaţi, putea fi folosită ca probă împotriva lui Voicu. În motivarea deciziei de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar, magistraţii au menţionat că nu contează dacă Floarea sau Drăgotescu avea vreo calitate în cauză atât timp cât procurorii au apreciat că discuţia dintre cei doi le poate servi ca probă pentru a demonstra că Voicu a încercat să preconstituie probe.
Mai mult, contrar susţinerilor apărării, cum că Drăgotescu ar fi avocatul lui Floarea şi că, prin interceptarea discuţiei, s-a adus atingere principiului confidenţialităţii dintre client şi avocat, judecătorii au conchis că „actele dosarului şi susţinerile apărării nu oferă elemente suficiente care să dovedească existenţa între cele două persoane a unor raporturi avocat-client, conţinutul convorbirii nerelevând aspecte de natură a proba subzistenţa unei asemenea relaţii şi neconducând la concluzia că discuţia priveşte o cauză în care numita Drăgotescu Laura Antoanela acorda asistenţă juridică numitului Floarea Dan Radu”.
Probele vor fi analizate numai la judecarea pe fondul cauzei
De asemenea, judecătorii instanţei supreme au criticat susţinerile apărării, potrivit căreia probele ar fi numai nişte interceptări telefonice. „Motivele de recurs privind caracterul preponderent al probelor constând în interceptări ale convorbirilor exced obiectului cauzei, aprecierile în acest sens urmând a fi realizate cu ocazia judecării cauzei în fond.”
În final, completul de nouă judecători a atras atenţia că eliberarea sub control judiciar nu este un drept al inculpatului, ci este o posibilitate pe care instanţa o are la îndemână în urma unei analize. „În mod riguros exact s-a apreciat că acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie, şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei, şi cele privind persoana inculpatului. Având în vedere argumentele anterior prezentate se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, riguros argumentată, ce dă o justă aplicare dispoziţiilor legale în materie.”
