Fostul însărcinat cu afaceri al României la Singapore, Silviu Ionescu, va afla în această seară dacă rămâne în arest sub acuzaţia de ucidere din culpă, magistraţii Tribunalului Bucureşti urmând să se pronunţe pe recursul său împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5. Decizia tribunalului va fi definitivă.
Apărătorul lui Silviu Ionescu, avocata Maria Vasii, a susţinut că mandatul de arestare emis de Judecătoria Sectorului 5 este nul, pentru că nu această instanţă era competentă să judece cauza, ci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată fiind calitatea de diplomat a lui Ionescu. În acest sens, Vasii a depus la dosarul cauzei mai multe acte care ar demonstra că Silviu Ionescu are funcţia de ministru consilier, funcţie asimilată membrilor Guvernului.
De asemenea, apărătorul fostului diplomat a precizat că clientul său nu i-a cerut şoferului să modifice date din calculator, după producerea accidentului, aşa cum au susţinut anchetatorii, ci să recupereze un memory stick care îi aparţinea şi care conţinea date personale. În replică, procurorul a precizat că Ionescu nu mai are calitatea de diplomat, deoarece a fost suspendat din funcţie.
Ultima dată când a luat cuvântul, Ionescu a întărit că se consideră diplomat şi că îşi va pierde această calitate numai dacă va petrece 60 de zile în arest. În final, acesta a conchis că este gata să primească orice pedeapsă din partea instanţei fără a face recurs, în caz că se dovedeşte că pe acel memory stick ar exista date compromiţătoare despre persoana sa.