Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Lidia Barac, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să sancţioneze pentru rea-credinţă sau gravă neglijenţă un judecător de la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, care a pronunţat o soluţie de încuviinţare a executării silite împotriva Ministerului Justiţiei. Executarea a fost pronunţată după ce un judecător a câştigat la Curtea de Apel Bacău dreptul de a-i fi plătite mai multe restanţe salariale. Barac a cerut Consiliului să sancţioneze disciplinar un judecător pentru o soluţie judecătorească, fapt interzis de lege.
Ministerul a susţinut, în plângerea adresată CSM, că judecătorul a acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă pentru că, la data pronunţării deciziei, adică în 16 iunie 2009, exista o ordonanţă de urgenţă care impunea eşalonarea plăţilor. Ca atare, potrivit interpretării date de Ministerul Justiţiei, nici un judecător nu ar fi avut dreptul să pronunţe un titlu de executare silită, ci să lase ministerul să întindă plata cam cât consideră de cuviinţă. Numai că, potrivit dispoziţiilor CEDO, eşalonarea nu exclude executarea silită atât timp cât există un titlu executoriu. Prin urmare, magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 putea să pronunţe în orice moment o încuviinţare a executării silite, chiar dacă, ulterior, ministerul ar fi ales să îşi eşaloneze sumele de plată. Dacă ar fi considerat soluţia magistratului ca fiind nelegală, ministerul avea la dispoziţie calea de atac la o instanţă superioară. Numai că specialiştii din această instituţie au ales să facă plângere la CSM cerând inspecţiei să se pronunţe cu privire la o decizie judecătorească.
Cererea pare incredibilă, mai ales în contextul în care, potrivit legii, judecătorul este independent şi nu poate fi verificat disciplinar pentru o soluţie pe care a pronunţat-o într-o cauză. Mai mult, singura modalitate în care poate fi atacată o soluţie judecătorească este la o instanţă superioară, nicidecum la Consiliul Superior al Magistraturii.
