Biletele la returul finalei Ligii Campionilor, programată sâmbătă seara (ora 20.45), la Sala Polivalentă din Bucureşti, s-au epuizat încă din data de 4 mai. Au fost puse în vânzare 4.700 de tichete, dar parlamentarii au încercat să-şi rezerve partea leului, solicitând rezervarea a 400 dintre ele.
Între cei care anunţaseră că asistă la partidă trebuiau să se afle şi preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Emil Boc. Aceştia şi-au contramandat însă prezenţa la meci, alimentând speculaţiile că asta s-a întâmplat pentru a evita protestele publicului spectator la adresa lor.
Oficial, preşedintele Băsescu şi-a motivat astfel gestul: „Nu ştiu ce şanse are Oltchim, dar îmi doresc să aibă noroc în meciul de sâmbătă. Nu merg la meci, o să privesc la televizor, aşa cum am văzut şi meciul tur. Nu merg pentru că am văzut că au fost probleme cu biletele şi s-au înghesuit mulţi oameni politici”.În tot acest timp, din cauza cererii mari, biletele au ajuns să fie vândute pe piaţa neagră cu preţuri cuprinse în 300 şi 400 de lei.