45.000 de inimi au bătut în curent alternativ AC/DC

Deşi în 2009 reuşisem performanţa de a-i înşela pe legendarii australieni anunţând un pseudo-eveniment şi aceştia, supăraţi foc, anunţau că nu vor mai călca vreodată la noi în ţară, iată că, înţeleaptă pe măsura vârstei sale, trupa de 37 de ani a renunţat la orgolii şi a împlinit poate pentru ultima oară visul celor 45.000 de suflete româneşti dependente de rock and roll.

De cotidianul.ro - Autor
45.000 de inimi au bătut în curent alternativ AC/DC

Deşi în 2009 reuşisem performanţa de a-i înşela pe legendarii australieni anunţând un pseudo-eveniment şi aceştia, supăraţi foc, anunţau că nu vor mai călca vreodată la noi în ţară, iată că, înţeleaptă pe măsura vârstei sale, trupa de 37 de ani a renunţat la orgolii şi a împlinit poate pentru ultima oară visul celor 45.000 de suflete româneşti dependente de rock and roll.

La intrarea din Calea 13 septembrie, aproape 1.000 de fani devotaţi aşteptau nerăbdători deschiderea porţilor către tărâmul de jos, unde corniţele roşii, rânjetele sadice şi semnul „hell” vor deveni din simboluri, limbaj universal acceptat şi liber exprimat de milioanele de fani AC/DC din toată lumea.

Cât costă să devii fan AC/DC? Doar 230 ron!

Un fan nerăbdător începuse deja propriul show la 15:30, văzând că se întârzie acordarea accesului, şi în pieptul gol transmitea mesaje organizatorilor: „manelotecă, Guţă!”, pentru a sfârşi apoteotic cu piesa care avea să încheie şi marele show din data de 16 mai: „For those” (about to rock!).

S-a pătruns în fugă, semn al feeriei ce avea să-i cuprindă pe fanii veniţi toate oraşele ţării precum şi din afara ei, şi primele opriri s-au făcut către standurile cu marfă orginală AC/DC.

Făcând un calcul, pentru a deveni, vestimentar vorbind, fan AC/DC, trebuia să scoţi din buzunar 230 ron după cum urmează: cravată şi şapcă 90 ron, tricou 90 ron şi corniţe 50 ron. Preţ pe care majoritatea celor prezenţi şi-au dorit să-l plătească, fie doar că alegeau tricoul sau corniţele.

Semn că educaţia muzicală se face în familie, am observat mulţi părinţi cu copii peste şapte ani la eveniment, în special tată şi fiu care purtau tricouri identice, cu însemnele trupei lor preferate.

Down

Defavorizaţi americanii de la Down din deschidere, cum se întâmplă mai de fiecare dată cu trupele care au ingrata sarcină de a deschide un mare show, pentru că tocmai de la prima piesă le-a picat şi sunetul, anunţ făcut printr-o vibraţie lugubră ce venea din cutia de rezonanţă a celor peste 1.000 de boxe de pe scenă şi din afara ei.

Dar Phil Anselmo, cel care a făcut din trupa Pantera un nume de rezonanţă în heavy metal, nu s-a lăsat intimidat şi a încercat, în stilul caracteristic, să anime publicul dezamăgit prin cuvintele de alint „What’s up mother fuckers?” (Ce faceţi nenorociţilor?). Efect scondat pentru că spectatorii au început să aplaude şi să fluiere.

Un grup de trei tineri fericiţi de botezul cu bere au început să se arunce reciproc în sus ca la un veritabil show rock. Din cauza sunetului deficitar, era foarte greu de înţeles pentru majoritatea celor veniţi să vadă AC/DC ce vor să transmită americanii.

Iris

Au fost întrebări, au fost şi critici, cu privire la alegerea organizatorilor ca trupa Iris să cânte înaintea legendelor australiene. Se spunea că cele două trupe nu au mare lucru în comun iar muzica lor, împărtăşită pe aceeaşi scenă, nu va suna deloc bine.

Într-o oarecare măsură cu aceeaşi senzaţie am venit şi eu la concert, dar entuziasmul miilor de fani Iris din toată ţară şi fluviul de hituri cântate în cor, precum „Îngerii goi”, „Casino” şi „Floare de Iris”, m-au convins de contrariu.

Chiar şi Phil s-a declarat emoţionat de hard rock-ul cântat de veteranii de la Iris şi nu s-a abţinut să-l felicite pe Cristi Minculescu printr-o bătaie bărbătească pe spate.

Conştient că ce va urma va fi peste puterea publicului de imaginaţie şi, într-un exces de modestie, Minculescu avea să se întrebe retoric, înainte de a anunţa trupa serii: „Cine suntem noi, dar cine sunt ei?”.

AC/DC: locomotivă deraiată, show striptease şi bombardamente

Dacă la primele trupe Piaţa Constituţiei era pe jumătate plină iar la peluze se puteau vedea locuri lipsă, odată de apropierea marelui eveniment fanii au început să se înmulţească, parcă veniţi de nicăieri, să se înghesuie şi să se împingă nerăbdători către primele locuri.

Încet-încet corniţele roşii au început să se înmulţească şi să lumineze intermitent în tribune, steagurile cu logo-ul „Black Ice” să fluture în vânt şi aplauzele să se intensifice.

Imensele şepci gonflabile AC/DC de pe acoperişul scenei au început şi ele să-şi mişte corniţele emoţionate în stânga şi dreapta, în aşteptarea trupei pe scenă.

La un sunet de gong, pe ecranul din centrul scenei un tren grăbit a început să şuiere şi să gonească către spectatori, frânele au cedat şi „Bum!”, pe scenă şi-a făcut apariţia, pe ritmurile „Rock and roll train”, locomotiva deraiată de aproape trei tone, marca distinctivă AC/DC.

Publicul lăsat cu gura cascată a început să aplaude frenetic şi să se mişte pe memorabilele ritmuri rock and roll ale maieştrilor australieni, în special în momentul în care a salutat publicul, fără a greşi capitala: „Bună seara Bucureşti!”

Iadul s-a dezlănţuit cu ajutorul următoarelor piese,”Hell ain’t a bad place”, „Back in black” şi „Dirty Deeds”.

Odată ce celebrul riff de chitară „Thunderstruck” a început să acopere piaţa, publicul a început în mod firesc să imite vocal cel mai mare imn rock al tuturor timpurilor urmat, invariabil, de explozia de tobe „Thunder!”.

Dacă muzica AC\DC gravitează în jurul vocii gâjâite Brian Johnson şi a chitării Angus Young, în privinţa showului din Piaţa Constituţiei, în mod cert scena, publicul, muzica şi luminile au gravitat în jurul fenomenalului chitarist Young.

Pe piesa „The jack” Angus Young a oferit un show striptease total, scăpând pe ritmurile senzualei piese haina de şcolar, cămaşa trasă printre picioare şi chiar pantalonii, care au dezvăluit, odată scăpaţi de pe picioare, boxerii negri pe fundul cărora scria mare şi răspicat „AC/DC”.

Imediat după această demonstraţie, fără vreun momente de respiro, clopotul imens din tavanul scenei a fost tras de Brian Johnson la debutul următorului hit, „Hell’s Bells”.

După „Shoot to thrill”, „You shook me” şi „Anything goes” a urmat un solo de aproape 20 de minute marca Young, din care ai fi înţeles aproape instantaneu că tânărul adolescent nu a învăţat să cânte la chitara dată de mama sa, ci el a învăţat chitara, prin simpla sa atingere, să cânte singură.

Au urmat ridicări pe pasarele, riff-uril frenetice care făceau chitară să vorbească într-un limbaj complex, tăvălirile lui Angus pe jos cu chitara nemişcată în braţe şi memorabilele şchiopătări care au devenit legendă.

Aproape de finalul playlist-ului pe care trupa l-a respectat pe tot parcursul turneului „Black Ice”, conştientă va urma un bis, trupa a dispărut preţ de 10 minute de pe scenă.

S-au întors din flăcările iadului, precum Angus, ridicat în explozie de lumini chiar din josul scenei, pe piesa „Highway to hell”.

AC/DC şi-a luat rămas bun de la mulţimea uluită de efectele vizuale şi de energia incredibilă a chitaristului Angus Young prin piesa „For those about to rock”.

Scena s-a transformat apoi într-un câmp de luptă prin apariţia unor tunuri care au aruncat praf alb şi prin incredibilele focuri de artificii din final care au creat un adevărat teatru de război lângă obiectul de cult al fostului dictator Ceauşescu, Casa Poporului.

Nu am întâlnit la multe trupe rock care ne-au vizitat ţara să aibă habar despre ce înseamnă conceptul „a face show”. A fost nevoie de legendarii australieni să ne facă să înţelegem că tot ce ştiam noi despre acest concept a fost complet eronat: înseamnă dăruire, patos şi dragoste faţă de muzică.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.