Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că România nu susţine proiectul de securitate europeană propus de preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, OSCE sau NATO fiind structuri internaţionale care pot soluţiona astfel de probleme, relatează Mediafax. Preşedintele a făcut declaraţia după întâlnirea pe care a avut-o, miercuri, la Cotroceni, cu omologul georgian.
„L-am informat pe domnul preşedinte Saakaşvili că România nu susţine proiectul de tratat de securitate europeană propus de preşedintele Medvedev, noi considerând că există mecanismele care să soluţioneze aceste probleme – în primul rând OSCE şi NATO. Nu putem accepta… sau punctul de vedere românesc este că nu se poate aşeza deasupra acestor structuri internaţionale şi o propunere venită de la Moscova”, a declarat Traian Băsescu într-o conferinţă comună ţinută alături de preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili.
Dmitri Medvedev a prezentat iniţiativa unui pact paneuropean de securitate în 2008, în Germania, iar proiectul în noiembrie 2009, însă acesta a fost primit cu răceala de majoritatea liderilor UE. Scopul pactului este subminarea rolului NATO în Europa, prin oferirea unei poziţii egale cu cea a Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (CSTO), a ţărilor din CSI. Totodată, pactul propus de Medvedev ar interzice instalarea în Europa a unor dispozitive pentru scutul antirachetă fără acceptul Rusiei şi ar limita rolul SUA de furnizor de securitate pentru Europa. În schimb, OSCE, unde Rusia are drept de veto, ar căpăta un rol însemnat.
Luni, Adunarea Parlamentară a CSTO şi-a exprimat sprijinul pentru iniţiativa lui Medvedev, iar preşedintele Dumei de Stat de la Moscova, Boris Grîzlov, a declarat: „Înţelegem perfect că securitatea Europei nu se poate construi în dauna altor state. Întregul spaţiu trebuie să fie cuprins în aceleaşi structuri de securitate”. Din CSTO fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan.