După echipa germană de fotbal Schalke 04, Gazprom sponsorizează un iaht care concurează sub patronajul Comisiei Europene, instituţie care a ţinut însă să se delimiteze de monopolul rus, scrie EUobserver.
Preşedintele Comisiei Europene a fost nevoit să precizeze că nu există nicio legătură între ruşii de la Gazprom şi iahtul Esimit Europa 2, care concurează sub culorile UE la regatele din întreaga lume, dar poartă şi sigla monopolului rus.
„Gazprom a decis să sponsorizeze proiectul pentru viziunea pe care o promovează – toţi europenii în aceeaşi barcă”, a spus Gorazd Mauro, însărcinatul cu relaţii publice al proiectului.
Proiectul a fost lansat în urmă cu şase ani, sub patronajul irlandezului Pat Cox, preşedintele de atunci al Parlamentului European. În 2006, şi preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi-a oferit patronajul. Iahtul urma să aibă un echipaj multinaţional şi să navigheze sub culorile UE, pentru a promova ideea unităţii europene. „Ştiam că erau în căutare de sponsori, dar nu mi s-a cerut aşa ceva şi nu am nicio legătură cu Gazprom”, a spus Pat Cox.