Liderii PDL, prin vocea senatorului Anca Boagiu, susţin că au votat propunerea ca moţiunea de cenzură să fie dezbătută marţi 15 iunie din cauză că „în mapa Biroului Permanent nu a existat Decizia CCR 89/2010 care reglementa termenii referitori la procedurile legate de o moţiune de cenzură”. Ceea ce susţin liderii PDL şi acuzaţiile că au fost dpăşit termenul consituţional reprezintă o diversiune de zile mari, ca să nu spunem o manipulare aproape perfectă.
Cele două decizii ale CCR (233/1999 şi 89/2010) invocate iniţial de Traian Băsescu (şi preluate urgent din zbor de PDL) când a solicitat dezbaterea sâmbătă 12 iunie a moţiunii de cenzură nu au absolut nicio legătură cu subiectul. Ambele decizii au un numitor comun. Se referă la termenul de sesizare (de către parlamentari) a Curţii Constituţionale privind două acte normative. Concret, în 1999, Opoziţia (PUNR şi PRM) şi în 2010 (PNL) au sesizat Curtea privind Legea 188/1999 (statutul funcţionarului public), adoptată prin asumarea răspunderii guvernului, respectiv Legea de abilitare a guvernului de a emite ordonanţe. În ambele situaţii, modul de adoptare a legilor a intrat în categoria procedurii de urgenţă. Conform regulamentelor în vigoare, sesizarea CCR când este vorba de legi adoptate în procedură de urgenţă este „de 2 zile” (pentru procedura normală, termenul este „de 5 zile”). În ambele cazuri, Opoziţia a sesizat Curtea în a treia zi de la adoptare, motiv pentru care judecătorii au respins sesizările ca fiind inadmisibile.
În dispozitivele CCR se explică faptul că autorii sesizărilor au depăşit termenul, menţionând modul de calcul, arătând că de fapt 2 zile nu înseamnă 48 de ore, ci mai puţin. Asta a fost totul, nicio menţiune legată de numărul de zile dintre prezentare şi dezbaterea unei moţiuni. Doar în Decizia 233/1999 apare sintagma „moţiune de cenzură”, în punctul de vedere al secretarului general al Camerei arătându-se că parlamentarii Opoziţiei nu au utilizat – în cele trei zile prevăzute de lege – acest instrument democratic de atac, după asumarea răspunderii guvernului.
Faptul că în dispozitivele CCR apare menţiunea „raporturi constituţionale între instituţiile publice” iarăşi nu are vreo legătură cu ceea ce susţin Traian Băsescu şi PDL. Pentru simplu motiv că procedurile legate de o moţiune de cenzură nu reprezintă un raport constituţional, ci unul instituţional între Parlament şi Guvern. În momentul în care un act normativ este atacat la Curtea Constituţională (sau când se cere un punct de vedere sau arbitrajul Curţii), abia atunci este vorba de un raport constituţional între Parlament şi Guvern.
