Preşedintele României, Traian Băsescu, şi prim-ministrul Emil Boc beneficiază de măsuri de securitate drastice începând de marţi dimineaţă. Măsurile sunt unele fără precedent în ultimii zece ani la sediile de lucru, la reşedinţele oficiale şi pe traseele pe care se deplasează cei doi, după cum au declarat în exclusivitate pentru cotidianul.ro surse din Administraţia Prezidenţială.
Orice glumă sau gest pripit la adresa şefului statului român şi la a celui al Executivului au şanse serioase să fie taxate drept atentate la adresa siguranţei celor doi înalţi demnitari ai României. Şi, pe cale de consecinţă, la adresa siguranţei naţionale a ţării.
Din cauza exploziei de manifestaţii sociale au fost sporite considerabil măsurile de securitate pentru Băsescu şi Boc, dar şi pentru familiile acestora. Paza şi supravegherea sediilor de lucru, Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, dar şi ale locuinţelor celor doi au fost suplimentate. Nu doar în exteriorul acestor zone, dar şi în interior a fost întărită paza.
Mai mult, au fost introduse şi patrule de vigilenţă. Acestea sunt menite să detecteze orice posibil intrus care ar putea trece de punctele de pază sau de cele de acces.
În plus, accesul în clădirile oficiale este mult mai atent supravegheat, controlul corporal şi cel al bagajelor fiind efectuate mai amănunţit.
Şi traseele pe care se deplasează cei doi sunt mai drastic supravegheate, numărul agenţilor fiind adecvat unor situaţii speciale.
Deplasările celor doi au loc în condiţii înăsprite de securitate, agenţii de protecţie, înarmaţi cu muniţie de război, fiind instruiţi să deschidă focul la apariţia unui atentator.